Deputatul Mihail Boldea poate fi reţinut: Parlamentarii au votat în favoarea ridicării imunităţii
Deputații s-au pronunțat, marți, în favoarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Mihail Boldea, anchetat într-un dosar de corupție.
În urma acestui vot, deputatul va putea fi percheziţionat, reţinut şi arestat în dosar în care este cercetat în prezent. Votul a fost secret, cu bile.
Cvorumul ședinței a fost asigurat prin prezența în sală a câtorva parlamentari de la USL, după ce puterea a fost reprezentată de numai 161 de deputați. Opoziția a ales să participe având în vedere importanța acestui vot pentru imaginea justiției din România.
Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a cerut să se dea un singur vor pentru percheziţia, reţinerea şi arestarea acestuia, parlamentarii stabilind că este nevoie doar de un vot. Cu toate acestea, au existat discuții timp de câteva minute, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Daniel Buda, explicând că sunt trei instituţii distincte şi trebuie trei voturi distincte.
Anterior votului din plen, tot marți, comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, pentru ridicarea imunității parlamentare a deputatului.
Deputatul Mihail Boldea a fost audiat într-un dosar privind mai multe îneşelăciuni cu terenuri din Galaţi. În același dosar au mai fost acuzate opt persoane, șase dintre acestea fiind puse sub arest preventiv pentru 29 de zile.