Deputatul Mihai Voicu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare: Este acuzat că cerea bani de la politicieni pentru a-i pune pe liste eligibile (VIDEO)

Deputatul Mihai Voicu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare: Este acuzat că cerea bani de la politicieni pentru a-i pune pe liste eligibile (VIDEO)

Deputatul Mihai Voicu a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată în prima instanță de magistrații Curții Supreme, informează B1 TV. Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel.

PROFEȚIA MOMENTULUI! CARMEN HARRA A DEZVĂLUIT CINE VA FI VIITORUL PREȘEDINTE AL ȚĂRII! ASTA DA SURPRIZĂ (GALERIE FOTO)

Voicu a fost acuzat de procurorii anticorupție că în timpul campaniei electorale din 2016 ar fi cerut bani membrilor PNL pentru a-i pune pe liste eligibile.

În acea perioadă, Mihai Voicu era președinte al unei organizații județene de partid.

ULUITOR! IMAGINI BOMBĂ CU AVEREA SECRETĂ A STELEI POPESCU! FIICA VITREGĂ ȘI-A FĂCUT CRUCE CÂND A AFLAT! E UIMITOR (GALERIE FOTO)

Acesta condiționa persoanele respective astfel încât acestea să dea sume cprinse între 5.000 și 20.000 de lei, iar, în total, ar fi reușit să strângă aproximativ 300.000 de lei.

PANICĂ ÎN SHOWBIZ! ȘTEFAN BĂNICĂ JR A PĂȚIT-O GRAV! S-A ÎNTÂMPLAT LA VOLAN! IMAGINI CUTREMURĂTOARE

”I. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Voicu Mihai Alexandru la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000”, se arată în minuta instanței.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)