Zi decisivă pentru Viorel Hrebenciuc. Deputaţii se reunesc în plen pentru a lua act de demisia sa din Parlament. Social-democraţii au fost mobilizaţi pentru plenul de luni. Parlamentarii au primit mesaje prin care sunt chemaţi la şedinţa în care ar trebui să ia act de demisia lui Hrebenciuc. DNA poate cere instanţei arestarea acestuia după ridicarea imunităţii. Tot luni se ia o decizie în privinţa ridicării imunităţii lui Ion Diniţă.
”Vă rog să participați luni, 27 oct. ora 15, la Plenul CDep. Participă primul ministru și membrii Guvernului. Prezența și votul dumneavoastră sunt foarte importante. Cu stima, Valeriu Zgonea-Președinte CDep”.
Aceste este mesajul pe care preşedintele Camerei Deputaţilor l-a transmis aleşilor. În plen ar trebui să se ia act de demisia lui Viorel Hrebenciuc. Social democratul a renunţat la funcţia de deputat în condiţiile în care procurorii îi cer arestarea preventivă în dosarul retrocedărilor şi este urmărit alături de Dan Şova, într-unalt dosar de trafic de influenţă. Hrebenciuc mai este acuzat de procurorii DNA şi că ar fi făcut intervenţii la CNA în vederea obţinerii licenţei pentru postul GiGa TV, controlat de primarul de Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan Pinalti.
Parlamentarii vor decide şi soarta deputatului Ion Diniţă. Săpămână trecută nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca plenul să voteze cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a acestuia. Atunci Diniţă a apucat sa-şi susţină pledoaria în faţa colegilor.
Parlamentarul este cercetat pentru dare de mită şi instigare la abuz în serviciu în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Anchetatorii susţin că firma lui Diniţă ar fi primit pentru reabilitarea şi întreţinerea unui drum o sumă de 10 ori mai mare faţă cea stabilită iniţial în contract.