Deputații PNL Robert Sighiartău și Ben Oni Ardelean au votat alături de AUR împotriva proiectului de lege care protejează copiii din familiile vulnerabile

Publicat: 10 05. 2023, 16:58
Actualizat: 10 05. 2023, 17:05
Surse foto: Facebook

Deputații PNL Robert Sighiartău și Ben Oni Ardelean au votat, miercuri, alături de AUR împotriva proiectului de lege care protejează copiii din familiile vulnerabile. Cel puțin așa reiese din postările lor de pe Facebook.

Ce prevede proiectul de lege în sprijinul familiilor vulnerabile

Proiectul de lege a fost trimis de Guvern Parlamentului spre vot și a fost aprobat de Senat pe 6 martie, iar miercuri, 10 mai, de Camera Deputaților. Acesta e jalon în PNRR și are ca scop prevenirea separării copiilor de familii.

Guvernul explică faptul că noile reguli vor împiedica eventualele abuzuri, iar separarea copiilor de familii va fi realizată cât mai greu.

În nota de fundamentare a inițiativei legislative se arată că mai ales în comunitățile slab dezvoltate există practica „de a separa cu ușurință copilul de familie pe motiv că e săracă”. Proiectul alocă bani tocmai pentru a susține familiile vulnerabile.

„Pentru prevenirea separării copilului de familie, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a sprijini familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcţie de situaţia economică şi condiţiile de locuit ale acesteia, trăieşte în sărăcie extremă; are venituri reduse şi nu primeşte beneficii de asistenţă socială; are părintele unic susţinător sau ambii părinţi fără ocupaţie sau în şomaj; ocupă fără drept anumite spaţii de locuit, inclusiv spaţii construite ilegal sau locuinţe improvizate ori spaţii care nu sunt destinate locuirii; nu dispune de spaţiu locuibil suficient raportat la numărul de persoane, respectiv locuinţa este supraaglomerată; locuieşte în spaţii improprii sau întâmpină probleme privind siguranţa şi igiena locuinţei”, mai prevede proiectul adoptat miercuri de către deputaţi.

Cum a mințit AUR

În schimb, AUR a construit un întreg scenariu fals, susțind că prin acest proiect se fură copiii de la familiile lor.

„Jos laba de pe copiii românilor”, a scris George Simion, liderul AUR, pe Facebook, în timp ce pe contul de AUR apărea textul „Nu vă atingeți de copiii României! Sinistrul proiect PLx 145 prin care PSD și PNL vor să ne ia copiii de lângă noi va fi azi supus la vot în Camera Deputaților. Apărăm copiii României!”.

O analiză Factual, citată de G4Media, arată că Articolul 5 prevede obligația serviciului public de asistență socială să sprijine familiile cu copii care trăiesc în condiții precare sau se află în situații vulnerabile tocmai pentru a preveni separarea copiilor de familie.

Concluzia analizei Factual este că „declarația deputatului este falsă. Proiectul de lege se concentrează pe modalitățile care pot preveni separarea copilului de familie și nu pe procesul de adopție”, cu regerire la declarația unui deputat ex-AUR care acuza că proiectul legislativ urmărește ca minorii să fie ”extrași din familii și adoptați străinilor”.

Robert Sighiartău și Ben Oni Ardelean de la PNL au votat cot la cot cu AUR

Robert Sighiartău și Ben Oni Ardelean, ambii din PNL, au votat împotriva proiectului, alimenând fake news-ul AUR.

„Voi vota împotriva PLX 145 !!!

Este scandalos ce se întâmplă cu Proiectul de Lege privind prevenirea separării copilului de familie (PL-x nr. 145/2023)

Comisia de Muncă a acționat noaptea ca hoții și a aprobat proiectul cu mici modificări, ignorând amendamentele și eforturile noastre de a îmbunătăți legea. Voi vota categoric împotriva lui!

Vă voi ține la curent cu evoluțiile și voi face tot posibilul pentru a proteja familiile și copiii noștri de astfel de abuzuri legislative!”, a scris Robert Sighiartău, pe Facebook.

Un mesaj similar a avut și Ben Oni Ardelean: „Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie (PL-x nr. 145/2023) trebuie să fie oprit! O clonă a Barnevernet-ului în România nu are ce căuta!”.

Și Ardelean a reproșat faptul că nu s-a ținut cont de amendamentele aduse proiectului.

„Personal, nu pot fi parte al unui asemenea demers și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a fi retras, din nou, de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Totodată, în cel mai rău caz, mă voi opune vehement, printr-un un vot NEGATIV pentru adoptare. Este incredibil și inadmisibil ce se întâmplă!”, a mai scris Ben Oni Ardelean pe Facebook, înainte să fie dat votul din Camera Deputaților.

Cum a explicat Sighiartău votul din Cameră

Întrebat, la Digi24, de ce a votat împotrivă, deputatul Robert Sighiartău a spus că, deși legea are „un scop nobil”, este un proiect „care avea elemente foarte vagi”.

Întrebat dacă se alătură demersului AUR de astăzi, Sighiartău a răspuns: „Nu mă alătur demersului AUR. Vreau să vă spun că acest PLX face parte dintr-un jalon PNRR care are ca scop, un scop nobil, prevenirea separării copilului de familie și scăderea numărului de copii instituționalizați. Guvernul a venit prin procedură de urgență cu un proiect de lege destul de prost scris, care avea elemente foarte vagi în ceea ce privește criteriile prin care copiii să fie luați în considerare ca fiind copii vulnerabili și în risc de separare, iar pe lângă asta nu erau niște formule etapizate tocmai pentru a nu se crea abuzuri”.

Deputatul PNL a mai susținut că „în România sunt cel puțin două extreme, sunt părinți care își neglijează copiii și îi țin în sărăcie și nu îi educă, dar sunt și alți părinți îngrijorați, părinți buni, care își iubesc copiii, dar care au fost abuzați fiind în alte țări, în diaspora. Și atunci, eu am venit cu niște amendamente tocmai pentru a clarifica acest proiect de lege, și din păcate, din cauza domnului Solomon, și nu înțeleg de ce, nu au fost luate în seamă aceste amendamente, numai două. Ăsta este motivul”.