Deputații liberali din Comisia Juridică au votat în favoarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu

Publicat: 28 04. 2014, 18:18

Partidul Național Liberal anunță, luni, că cei șase deputați liberali membri ai comisiei juridice au votat în favoarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu.

„Cei şase deputaţi ai PNL din Comisia juridică au votat astăzi în favoarea solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu. Astfel, din cele şapte voturi pentru încuviinţare, şase au aparţinut deputaţilor PNL”, se arată într-un comunicat al grupului PNL, citat de Mediafax.

Liberalii susțin că aceeași poziție vor lua și la votul din plenul Camerei Deputaților.
„Şi de această dată reprezentanţii PNL au considerat că justiţia trebuie să se facă în sala de judecată şi nu în Parlament. Actul de justiţie, în opinia liberalilor, trebuie să fie unul ferit de ingerinţele politicului, iar legislativul nu trebuie să fie scut pentru cei asupra cărora planează suspiciuni de corupţie, indiferent că aceştia se numesc Cosma, Popescu sau oricare alt nume”, mai susţin deputaţii PNL.

De asemenea, liberalii acuză PSD-ul și PMP-ul de constiuirea unui ”front comun” pentru a respinge solicitarea DNA.

„PSD ne-a obişnuit cu atitudinea de a face zid în jurul celor acuzaţi de fapte de corupţie, iar astăzi am asistat la un front comun făcut cu oamenii lui Traian Băsescu în sprijinul unui apropiat al Elenei Udrea. Este clar că PSD are propria agendă, care vizează apărarea baronilor, fapt evident pentru PNL din momentul în care parlamentarii PSD au scos din sertar Legea amnistiei. Dacă n-ar fi existat opoziţia PNL, astăzi, această lege ar fi fost în vigoare, cu toate consecinţele ei”, se mai precizează în comunicatul citat.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a votat, luni, împotriva arestării preventive a deputatului PMP Florin Popescu, fostul președinte al CJ Dâmbovița.(Detalii AICI)