Democrație à la PSD. Un social-democrat a fost lăsat fără funcție pentru că nu a semnat moțiunea de cenzură contra lui Grindeanu
Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților a propus ca deputatul de Timiș Alfred-Robert Simonis să nu mai ocupe funcția de secretar al grupului, acesta urmând să rămână simplu membru de partid.
"În cadrul Biroului permanent s-a primit o informare din partea grupului PSD că domnul deputat Simonis Alfred-Robert nu mai ocupă funcția de secretar al grupului, dar își păstrează în continuare calitatea de membru al PSD. În cadrul Biroului Permanent a venit o informare punctuală, deci este decizia grupului. Această decizie s-a luat în interiorul liderilor de grup", a precizat luni secretarul Camerei, Ioana Bran, citată de Agerpres.
De precizat este că Simonis i-a luat apărarea lui Sorin Grindeanu, în confruntarea acestuia cu Liviu Dragnea, susținând că decizia de excludere din PSD a unui membru nu se face în Comitetul Executiv, iar propunerea în acest sens ar trebui făcută de organizația locală. Mai mult, acesta a susținut că ar trebui organizat cu congres al partidului, lucru care se pare că nu este dorit de liderul PSD Liviu Dragnea.
Totodată, Alfred-Robert Simonis se numără printre social-democrații care nu au semnat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
La remarca jurnaliștilor că liderii PSD au decis ca toți cei care îl susțin pe Grindeanu să fie excluși din partid, Alfred Robert Simonis a spus că este un șantaj.
”Mi se pare un santaj, e pedepsit de codul penal. Nu poti sa santajezi un parlamentar sa voteze altfel decat ii dicteaza propria constiinta. E o sanctiune, evident, eu am anuntat de cand s-a facut aceasta propunere ca nu voi semna si nu voi vota o motiune impotriva unui Guevrn PSD”, a spus Simonis, citat de stirileprotv.ro.