DEMISIA momentului în PSD! Liviu Dragnea primește o nouă LOVITURĂ: ‘Nu pot merge mai departe’
Liviu Dragnea primește o nouă lovitură, după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că șeful PSD trebuie să facă un pas în spate. Deputatul PSD de Botoșani, Mihaela Huncă, a anunțat că demisionează din partid și lansează acuzații grave la adresa lui Liviu Dragnea despre care spune că a scindat societatea și că duce o luptă cu toți care i se opun.
“Nu pot accepta sintagma ”două Românii”, nu pot accepta scindarea societății, sunt împotriva oricărei bătălii fratricide și cred cu tărie că rolul celor aflați la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune. Și, fiindcă mulți alegători m-au învestit cu încredere pentru a-i reprezenta, nu voi alege să mă ascund în spatele biroului, bucurându-mă cu egoism de privilegii, ci voi încerca să dau viață, cu responsabilitate, tuturor inițiativelor pe care mi le-am asumat în campania electorală.
Vreau, de asemenea, să le mulțumesc foștilor mei colegi – mulți dintre ei, oameni minunați – pentru tot sprijinul și prietenia pe care mi le-au acordat în cele aproape două decenii de colaborare și să le urez succes acelora dintre ei care încă mai gândesc și simt social-democrat. Poate vor reuși să aducă partidul în matca sa firească…”, a scris deputata PSD pe Facebook.