Mai mulţi senatori şi deputaţi ar urma să părăsească PNL: Cine sunt aceştia

Publicat: 27 03. 2018, 18:41

PNL ar urma să piardă în următoarele săptămâni mai mulţi parlamentari care vor demisiona din grupul liberal şi vor trece fie la ALDE fie vor rămâne independenţi, susţin surse politice citate de Adevărul.

Primul dintre aceştia, Doru Oprişcan, deputat de Mureş, şi-a anunţat deja demisia din partid, iar surse susţin că acesta urmează să anunţe că va trece de la grupul deputaţilor ALDE. (Detalii AICI)

La Senat se anunţă mai multe pierderi pentru liberali. Cea mai importantă dintre acestea ar fi cea a lui Daniel Zamfir, cel care este într-un conflict deschis cu Ludovic Orban de când a fost înlocuit din fruntea comisiei economice a Senatului. Acolo, senatorul Daniel Zamfir le punea mai multe probleme liberalilor prin proiectele sale pe zona bancară, proiecte de care PNL se delimitează.

Sursele politice, citate de Adevărul, susţin că Daniel Zamfir forţează o excludere din partid şi le spune colegilor că dacă pleacă va fi însoţit de încă 5 sau 6 colegi.

Alte două nume de senatori liberali, despre care surse politice susţin că ceilalţi doi senatori care ar putea pleca sunt Iancu Caracota şi Siminica Mirea.