Delegație USR la Congresul ALDE Europe. Pe cine vor susține pentru șefia Comisiei Europene (FOTO)

Delegație USR la Congresul ALDE Europe. Pe cine vor susține pentru șefia Comisiei Europene (FOTO)
Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Mai mulți lideri USR, în frunte cu președintele Cătălin Drulă, au participat, miercuri, la Congresul ALDE Europe din Bruxelles, în cadrul căruia a fost votat programul acestui grup politic pentru alegerile europarlamentare din iunie. De asemenea, ei au votat ca pentru șefia Comisiei Europene să o susțină pe Marie-Agnes Strack-Zimmermann, membră a Partidului Liber Democrat din Germania.

Drulă, despre Congresul ALDE Europe la care a participat cu mai mulți membri USR

„Astăzi, la Congresul ALDE Europe din Bruxelles, am votat cu încredere programul electoral pan-european pentru alegerile europarlamentare din 2024 și pentru Spitzenkandidatul liberal-democraților europeni.

O susținem pentru președinția Comisiei Europene pe Marie-Agnes Strack-Zimmermann, care a dovedit angajament și performanță în politică atât la nivel local, cât și central. Cu ea la conducerea Comisiei, suntem încrezători că Europa se îndreaptă în direcția corectă.
USR rămâne dedicat luptei pentru o Europă liberă și prosperă.

Împreună, după alegerile din 9 iunie, vom lucra pentru a aduce la viață politicile publice pe care le propunem la nivel european”, a transmis Cătălin Drulă, pe Facebook.

Potrivit unui comunicat USR, este vorba despre un program electoral pan-european care „să redea încrederea cetățenilor în instituțiile europene, care să le garanteze securitatea și care să ofere garanția că Uniunea Europeană este un competitor de top în competiția economică globală”.

Marie-Agnes Strack-Zimmermann este descrisă ca fiind „este un politician respectat în întreaga Europă, care a dovedit că poate performa atât în administrația locală, cât și în cea centrală. Din 2021, conduce Comisia de Apărare din Bundestag, anterior a fost purtătorul de cuvânt pe chestiuni de siguranță și apărare ale guvernului local”.

De ce USR nu o va susține pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Amintim că USR a anunțat deja că nu o va susține pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene deoarece, după cum a afirmat Drulă, „democrația se erodează în România, iar von der Leyen se face că nu vede”.

Liderul USR a mai acuzat că experții tehnici ai Comisiei Europene sunt la curent cu neregularități în ceea ce privește problemele referitoare la implementarea PNRR și independența judiciară, dar acestea sunt „trecute politic cu vederea”.

Drulă, discuție cu președinta grupului Renew Europe

Tot miercuri, Cătălin Drulă a avut discuții cu președinta grupului Renew Europe.

„O întâlnire excelentă cu Valérie Hayer, președinta grupului Renew Europe. Am discutat în detaliu despre alegerile viitoare și proiecțiile pentru grupul nostru în viitorul Parlament European.

USR și Alianța Dreapta Unită au avut un început excelent în cursa națională, acum începem campania în inima Europei”, a transmis președintele USR, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`