Declarații oficiale, contrazise de realitate: România nu se află pe lista celor 103 ţări semnatare ale Angajamentului Global pentru Metan de la COP26. ONG: „Iarăși așteptăm să facă alții mai mult pentru noi”
România nu se află pe lista celor 103 state care au semnat Angajamentul Global pentru Metan (Global Methane Pledge), parafat la Conferința ONU pe teme climatice COP26, de la Glasgow, acuză organizația neguvernamentală 2Celsius.
2Celsius: România nu a semnat Angajamentul Global pentru Metan
Țările semnatare reprezintă 70% din economia lumii. Ele s-au alăturat angajamentului lansat de Uniunea Europeană și Statele Unite de a reduce, până în 2030, emisiile de metan cu 30% față de nivelul din 2020.
Printre semnatari se numără mai multe state membre ale Uniunii Europene, între care Bulgaria, Franța, Germania sau Croația. În schimb, România și alte țări din estul Europei, precum Ungaria și Polonia, nu se află pe listă.
După dioxidul de carbon, metanul e al doilea gaz cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice. În Europa, acesta e responsabil de 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Otilia Nuțu (2Celsius): Iarăși așteptăm să facă alții mai mult pentru noi
„Fiind printre puținii producători de gaz natural din UE, ar fi normal să ne asumăm angajamente mai ferme pentru reducerea emisiilor de metan. Din păcate, iarăși așteptăm să facă alții mai mult pentru noi – daca își asumă UE ceva, facem și noi, dar am prefera să faca alții mai mult. Mai rău, noi nu urmărim serios dezbaterile globale și s-ar putea să nici nu fi știut, la nivelul cel mai înalt, că avem ceva de semnat”, a declarat Otilia Nuțu, cercetătoare pe energie la 2Celsius.
În luna august, 2Celsius și Clean Air Task Force (CATF) au documentat, în premieră în România, emisiile de metan de la instalațiile de petrol și gaze din aproximativ 50 de situri și au arătat că există scurgeri grave de metan la aproape toate instalațiile.
Klaus Iohannis, la COP26: Sprijinim pe deplin eforturile UE în domeniul schimbărilor climatice
Invitat la Summitul pentru climă COP26, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre angajamentele României în lupta cu schimbările climatice.
„România sprijină pe deplin eforturile de lider ale Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice și se angajează să contribuie la reducerea emisiilor UE cu 55% până în 2030. Am atins deja această rată de reducere la nivel național și ne angajăm să reducem în continuare emisiile”, a declarat Iohannis, la COP26.