Declarații bizare făcute de Călin Georgescu de-a lungul timpului: „M-am întâlnit cu o ființă non-umană” / „Piramidele egiptene nu au fost încă folosite” / „Apa e informație, vibrație, frecvență” (VIDEO)

Publicat: 26 11. 2024, 10:25
Sursa: Facebook/ Calin Georgescu

Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale, nu se remarcă doar prin discursul legionar, misogin, pro-rus, antieuropean, ci și prin teoriile conspirației pe care le vehiculează și declarațiile care mai de care mai delirante.

Teorii ale conspirației în care crede Călin Georgescu

De exemplu, Georgescu crede că tehnologia 5G este „extrem de periculoasă”, dar totuși o folosește – „vorbesc foarte puțin la telefon”. În plus, el spune că se „apără de 5G” folosind „căști cu fir”.

„Am văzut o evaluare dată de America (e neclar despre ce vorbește – n. red.) legată de acest 5G care este extrem de periculos pentru viața omului, acuma, de curând”, a mai spus acesta într-un interviu, potrivit Antena 3 CNN.

De asemenea, Călin Georgescu nu crede că omul a ajuns pe Lună: „Domnule, știți cum e? Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu, nu că nu cred. Sunt sigur că n-a fost așa. E o altă manipulare, dar asta e altă temă. Domnule, aia fost o manipulare, cu mersul omului pe Lună. Drept dovadă, că după ce au fost prin anii 70, n-a mai fost nimeni pe Lună. Adică, brusc, domnule, n-am mai avut o tehnică s-o facem și ne-am dus atunci și… Dar, în sfârșit, asta-i altă poveste”.

Iar despre piramidele egiptene a afirmat că „nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost ele create, (niște centre de energie extraordinar de puternice). Exact. Deci văd piramidele egiptene și nu au fost încă folosite. Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu sunt”.

Cu o altă ocazie, el a vorbit astfel despre apă: „Apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva. Oricum, eu vă spun sincer că n-am nimic de-a face cu acest H20. Este mult mai mult. Este informație, este vibrație, este frecvență. Apa îți conferă o informație vitală. De aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, să nu-ți mai de-a nicio informație”.

Georgescu spune că s-a întâlnit la ONU cu „o ființă non-umană”

Candidatul la prezidențiale a mai declarat că s-a întâlnit la ONU cu o ființă non-umană: „Am avut câteva ocazii directe, inclusiv la câteva discuții foarte serioase, în câteva negocieri, împreună cu o echipă pe care o conduceam de la ONU și ce-aș putea să vă spun e că m-am întâlnit cu o altă specie. În niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie”.

„Ei, practic, vorbesc de acești nouă marxiști sataniști care vor să-l înlocuiască pe Dumnezeu”.

Călin Georgescu, minciuni despre programa școlară

Cu altă ocazie, el a susținut în fals că Blaga și Eminescu nu sunt predați în școli: „Este răsunător ce-a spus Blaga. Și gândiți-vă că Lucian Blaga e unul dintre principalii interziși în România”.

Când moderatorul l-a contrazis, Georgescu a spus: „Dacă dumneavoastră îmi demonstrați că Lucian Blaga este predat în școli… Nu există așa ceva… Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga”.