UPDATE 12:35 Pronunţarea în cazul Adrian Năstase a fost amânată pentru mâine.
UPDATE 11:55 Procurorul care a luat parte la ședința unde s-a discutat reducerea pedepsei lui Adrian Năstase cu cele șase zile petrecute în spital a arătat că nu se compută la perioadă efectiv executată zilele petrecute de condamnaţi în spitalele publice sau în spitalele penitenciarelor, când afecţiunile pentru care au fost internaţi au fost autoprovocate tocmai pentru a scăpa de executarea pedepselor. De asemenea, procurorul a arătat că cererea lui Adrian Năstase este inadmisibilă deoarece nu are un temei juridic concret. Procurorul a explicat că, potrivit legii, se poate face o astfel de cerere atunci când apare un incident procedural sau de orice altă natură, dar doar în timpul executării pedepsei. El a precizat că la momentul când Adrian Năstase a încercat să se sinucidă – ceea ce constituie un incident, aşa cum prevede legea -, Năstase nu se afla încă în executarea efectivă a pedepsei.
UPDATE 10:27 Avocatul Ion Cazacu, reprezentantul lui Adrian Năstase, a declarat marți că speră ca judecătorul să înțeleagă argumentele în baza căruia se cere scăderea celor șase zile din pedeapsa cu executare de doi ani de zile. ”Este o situație interpretabilă. Cred că instanța va înțelege că o autoprovocare ține în primul rând de împiedicarea executării. Ori omul ăsta, din momentul în care a fost arestat, s-a aflat sub puterea unui mandat de arestare, în baza dispozițiilor legale. Aș vrea să văd cum ar putea justifica procurorul sau jduecătorul faptul că aflându-se sub puterea unui mandat de arestare dat în baza unui mandat de executare nu se ia în calcul. Este ilogic. Ești arestat, dar nu se ia în calcul faptul că execuți pedeapsa. Este o opoziție rigidă. Cred însă că judecătorul va înțelege argumentele”, a comentat Cazacu la tribunal.
Fostul premier Adrian Năstase se află din nou la tribunal pentru a cere instanței judecătorești să îi scadă din pedeapsă zilele petrecute la spitalul Floreasca.
Magistrații de la Tribunalul București judecă marți, începând cu ora 09:30, contestarea la executarea pedepsei, formulată de avocații lui Năstase. Aceștia cer instanței să îi scadă din pedeapsă cele șase zile pe care fostul premier le-a petrecut în spitalul Floreasca după ce a încercat să se sinucidă.
Avocații spun că mandatul a fost pus în aplicare de pe 20 iunie, atunci când polițiștii i l-au predat lui Năstase.
Magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au amânat luni judecarea contestației în anulare formulată de avocaţii fostului premier Adrian Năstase. (DETALII aici).