De râsul lumii: Cum sună imnul României în varianta kenyenilor (VIDEO)

Publicat: 14 11. 2023, 23:39
Actualizat: 15 11. 2023, 00:28
Captură Video B1 TV

Președintele Klaus Iohannis și-a început periplul exotic în Africa. Prima oprire, Kenya, unde a fost întâmpinat la aeroport de doi miniștri, și abia după câteva ore a fost primit și de președintele Kenyei. La ceremonie, imnul României a fost cântat de o manieră… interesantă:

„La un președinte fake, un imn fake”

Momentul a stârnit hohote de râs în emisiunea „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

„La un președinte fake, un imn fake”, a susținut deputata USR Diana Stoica.

La rândul său, jurnalistul Emilian Isăilă a glumit spunând că, de vreme ce a plouat în Kenya, probabil fanfarei i s-a scurs apă pe partitură.

Tudor Mușat: „Când o fi fost planificată vizita asta? Oamenii ăștia n-au avut timp să repete?”.

Emilian Isăilă a adăugat apoi, pe o notă serioasă: „În principiu, la nivelul Ministerului de Externe, la nivel de ambasador ar trebui să avem un protest vizavi de modul ăsta în care a fost cântat imnul. Chiar și acest episod spune ceva despre turneul lui Klaus Iohannis în Africa. (…) Cu două războaie, unul la graniță, cu probleme interne… Pot să spun și pe surse că agenda și planul e foarte subțire. Cineva mi-a spus că mâine (miercuri) se vizitează toate atracțiile turistice din jurul Nairobiului”.

Cum argumentează Iohannis vizita în Kenya

Însă Klaus Iohannis a găsit motive care să justifice această vizită: „De altfel, vizita în Kenya se desfăşoară într-un context foarte special – recenta adoptare a primei Strategii Naţionale pentru Africa, cu titlul România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie. România şi Kenya au o relaţie îndelungată, caracterizată prin respect şi încredere reciprocă, consolidate pe parcursul a 55 de ani de relaţii bilaterale. Sunt sigur că discuţiile de astăzi, construind pe relaţia noastră tradiţională, vor deschide noi perspective de cooperare. Pentru a continua discuţiile noastre, i-am adresat o invitaţie Preşedintelui Ruto pentru a vizita România”.

Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului, în 2022, exporturile României către Kenya au fost în valoare de peste 16 milioane de dolari. Dar vom aprofunda latura economică, spune Klaus Iohannis.

Din Kenya, președintele și Carmen Iohannis vor zbura către Tanzania, Insulele Capului Verde și Senegal.