De dragul funcțiilor, Ciucă ar urma să fie subordonatul lui Ciolacu. Marius Pieleanu: Lucrurile nu sunt în regulă. Au fost voci în PNL care au invocat această poziție umilitoare (VIDEO)

De dragul funcțiilor, Ciucă ar urma să fie subordonatul lui Ciolacu. Marius Pieleanu: Lucrurile nu sunt în regulă. Au fost voci în PNL care au invocat această poziție umilitoare (VIDEO)
Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, respectiv premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă ar urma să fie subordonatul lui Marcel Ciolacu în următorul guvern al coaliției, iar sociologul Marius Pieleanu susține că există voci în PNL care au reclamat „această poziție umilitoare” pe care și-ar putea asuma-o partidul. „Un președinte de partid, mai ales când e vorba de Partidul Național Liberal, nu poate fi vicepremierul unui guvern condus de principalul contracandidat, PSD”, a declarat sociologul, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Marius Pieleanu, pe B1 TV, despre scenariul „Ciucă, subordonatul lui Ciolacu”

Întrebat cum este posibil ca un președinte de partid, fost premier, să își dorească să rămână în Guvern chiar și cu prețul de a fi subordonatul unui alt președinte de partid, Marius Pieleanu a spus: „În mod evident că la nivel simbolic lucrurile nu sunt în regulă. Un președinte de partid, mai ales când e vorba de Partidul Național Liberal, nu poate fi vicepremierul unui guvern condus de principalul contracandidat, PSD, pentru a forma un guvern în istorie”.

„Și s-au ridicat, probabil că știți, au fost voci, în frunte cu Dan Motreanu, care a invocat această poziție umilitoare pe care PNL și-o poate asuma în condițiile în care un vicepremier va fi președintele Partidului Național Liberal”, a adăugat sociologul.

„Cealaltă tabără, mai pragmatică, din zona Partidului Democrat-Liberal, ca să fim mai concreți, susține, tabăra, că este bine ca premierul să fie în Guvern pentru că numai așa se vor rezolva problemele legate de teritoriu, de primari, de „Anghel Saligny”, de PNRR, de tot ceea ce știți că sunt bani românești sau europeni care se derulează în favoarea administrațiilor publice locale. Aici nu îmi dau seama, se pare că prevalează această a doua abordare, mai puțin elitistă cum este prima, prin Dan Motreanu susținător, dar mult mai practică”, susține Marius Pieleanu.

„Da, pentru că a negociat. Toate aceste poziții sunt rodul negocierii sau al negocierilor. Partidul Social Democrat, ca de multe ori în istoria sa, a știut să își negocieze mai bine propriile interese, nu e un secret”, a mai spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`