Analistul politic Emil Hurezeanu consideră că nominalizarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI a fost făcută pentru a-i păstra funcția lui Florian Coldea. Acesta ar putea fi și motivul declarațiilor furtunoase făcute de Traian Băsescu în ultimele zile, fiind știut faptul că generalul Coldea are un rol important în desfășurarea cercetărilor penale pe numele Elenei Udrea.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, că în urma episodul în care Elena Udrea și Alina Bica au fost filate la Paris a vrut să-l demită pe Florian Coldea de la SRI. (Detalii AICI)
„Relația rea din ultimele luni cu domnul Coldea a domnului președinte Băsescu nu este legată de fotografii. Este legată de rolul pe care acesta, ca bun conducător de electricitate, l-a avut în numele sistemului operativ al SRI în declanșarea cercetării penale la DNA în cazul doamnei Udrea. Este motivul din care nici doamna Udrea, prin PMP, nici domnul Băsescu nu-l acceptă pe acest domn Hellvig, pe acest provincial europarlamentar”, a spus jurnalistul la Digi 24.
În dezbaterile publice de zilele acestea, aproape toate partidele parlamentare au anunțat că vor vota pentru numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, mai puțin Partidul Mișcarea Populară.
„Sigur că i-o fi dus servieta domnului profesor Voiculescu, dar țineți minte că una din primele afirmații care au avut legătură cu nominalizarea lui Hellvig de către președintele Iohannis, și care s-a făcut în interviul pentru Digi24 cu Luca Niculescu, și de către Iohannis, și imediat după aceea în declarații și de către Hellvig, avea în vedere menținerea în job a generalului Florian Coldea. Eu cred că asta a fost declicul enervării teribile, în revenire, multiplicate, a domnului Băsescu și a atitudinii doamnei Udrea, care acum contează mai puțin pentru că ea e oricum într-un conflict deschis cu justiția, înainte de a fi cu Coldea”, a punctat Emil Hurezeanu.
În urma dezvăluirilor făcute de fostul șef al statului în cadrul emisiunii “Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, conform cărora a avut chiar și decretul scris pentru demisiterea lui Coldea, dar a renunțat să-l semneze, pentru că a primit un raport amănunțit în această privință, Hurezeanu consideră că pentru această schimbare de situație există „două explicații anecdotice”.
„Doamna Topoliceanu intrase deja într-o complicitate cu DNA și a pus la cale acel shooting clandestin, fotografii cu trei demoazele est-răsăritene în căutarea micilor delicii buticărești pe bulevardele Parisului. Cineva spunea: o vedeți pe Topoliceanu tot timpul fixând camera? E singura dintre cele trei, ca și cum ar fi vrut să spună: mă vezi, dragă, aici sunt! Ia-mă cu astea două împreună!”, a argumentat Emil Hurezeanu.
„O altă categorie de raționamente, de explicație, ține de clienții doamnei Bica. Foarte potenți! Ioan Niculae, Ovidiu Tender, oameni cu conexiuni și cu posibilități inclusiv tehnologice, admitem, rafinate. Unul dintre acești domni o urmărea, probabil, non-stop pe doamna Bica, tocmai pentru a crea posibilitatea unei breșe în integritatea ei profesional-mondenă… și pentru a asigura niște monede de schimb la momentul potrivit sau instrumente de șantaj. Serviciul francez n-a fost în niciun caz, cu asta până și domnul Băsescu cred că e de acord, nu?”, a adăugat jurnalistul.
„E clar că se declanșase o operațiune de urmărire. Ceea ce mi se pare și mai grav, retroactiv, aproape de netolerat în raporturile dintre un președinte atât de jucător și de intruziv ca Băsescu și copiii lui preferați – blondul și brunetul, SRI și SIE – este că domnia sa n-a primit până la sfârșitul mandatului, deși cerea și savura probabil cu voluptate, informații, sinteze, rapoarte despre tot felul de situații și persoane, n-a primit nicio informație despre Gala Bute, despre Elena Udrea, despre ce se întâmplă, despre ce nu se întâmplă. Să fie ăsta un semn al independenței justiției, inclusiv din faza de investigație și de coacere a primului ei început în laboratoarele SRI și DNA? Sau să fie deja o încercare de a-l plasa pe președintele mult prea atașat de doamna Udrea într-o situație de protecție, din respect, să-l lase în necunoștință de cauză până la terminarea mandatului?”, a subliniat jurnalistul.