Darius Vâlcov, fostul ministru care își primea „comisionul” în cimitir, spune că i s-a făcut o propunere INEDITĂ înainte de a fi ARESTAT: Am primit o scrisoare de la Băsescu

Darius Vâlcov, fostul ministru care își primea comisionul în cimitir, spune că i s-a făcut o propunere INEDITĂ înainte de a fi ARESTAT: Am primit o scrisoare de la Băsescu

„Eminenţa cenuşie” din spatele programului economic alPSD și consilierul premierul Viorica Dăncilă, celebrul ascunzător de comori în pereți și în cimitire Darius Vâlcov spune că i s-a propus să fie vicepremier al Băncii Mondiale.

Condamnat în primă instanță pentru corupție, fostul ministru vrea să lase să se înțeleagă că totul este o înscenare. Acesta afirmcă că Traian Băsescu, pe vremea când era președinte, i-ar fi trimis o scrisoare prin care îi cerea să își dea demisia de la Ministerul Finanțelor și să ocupe funcția de vicepreședinte al Băncii Mondiale. Propunerea ar fi fost făcută cu o săptămână înainte de a fi arestat.

„În martie, înainte de a fi arestat, domnul Basescu a trimis prin domnul Dănuț Liga, consilier, care mai departe a transmis prin domnul Mihai Nita, fost senator, actual deputat, o scrisoare prin care mi se cerea sa-mi dau demisia de la Ministerul Finantelor si sa merg vicepresedinte la Banca Mondiala. Mi-a venit cu o saptamana inainte de a fi arestat. Am refuzat”, a declarat Darius Vâlcov la DCNews.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`