Darius Vâlcov, propunerea lui Victor Ponta pentru Ministerul Bugetului

Publicat: 19 08. 2014, 09:34
Foto: concretinolt.ro

Darius Vâlcov va fi propunerea lui Victor Ponta pentru Ministerul Bugetului, a declarat premierul pentru Mediafax.

Această nouă propunere vine după ce președintele Traian Băsescu a refuzat numirea lui Claudiu Manda la acest portofoliu.

Conform Constituției, această nouă propunerea nu va mai putea fi refuzată de președinte.

Vâlcov este preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat.
În perioada 2000-2004, Vâlcov a fost director general la Banca Populară Română pentru Dezvoltare, sucursala Slatina, iar ulterior, în 2004, a lucrat ca director economic la firma Octogon din Slatina.

În intervalul 2004-2012 a fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, din partea PDL, partid pentru care a condus filiala Olt până în 2012, când a devenit membru al Partidului Social Democrat.

El este doctor în economie, după studii la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Propunerea a fost tramisă către Palatul Cotroceni.