Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Executivul deschide Fondul de Economii Junior Centenar pentru copiii cu vârsta sub 18 ani. Părinţii vor depune bani anual într-un cont deschis la Trezorerie, statul va acorda prime şi o dobândă, iar banii vor putea fi retraşi după majorat. Practic, statul va avea la dipoziţie o sumă consistentă 18 ani la rând. Nu există nicio garanție că statul nu se va folosi de banii depuși sau că se va ține de cuvând și va da sumele promise. Asta în contextul în care, încă de la începutul anului trecut au apărut speculații, alimentate chiar de membri ai Guvernului, că Executivul intenționează să naționalizeze Pilonul II de pensii.
Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare, n-a fost deloc încântat de modul în care moderatorul B1 TV Laurențiu Botin a prezentat acest subiect în cadrul emisiunii, așa că s-a apucat să-i dea niște lecții de jurnalism. N-a mai fost la fel de viteaz când Botin l-a întrebat despre planurile privind ordonanța pe amnistie și grațiere.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Vâlcov n-a știut să explice nici cum va fi redusă birocrația, de vreme ce se vor deschide conturi pentru absolut toți copii, chiar și pentru cei ai căror părinți nu vor să depună bani într-un astfel de cont. N-a putut lămuri nici cum se vor deschide aceste conturi fără acordul părinților.
Valcov a fost trimis in judecata, in mai 2015, pentru trafic de influenta, spalare de bani, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, in forma continuata. A primit o condamnare de patru ani de inchisoare pentru trafic de influenta, sase ani pentru spalare de bani si doi ani pentru operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functia.
Imagini cu banii și lingourile din seiful lui Darius Vâlcov
Momentul în care Darius Vâlcov a fost reținut