Darius Vâlcov își așteaptă, în iulie, sentințele în două dosare. Omul lui Liviu Dragnea e acuzat de mai multe fapte de corupție

Darius Vâlcov își așteaptă, în iulie, sentințele în două dosare. Omul lui Liviu Dragnea e acuzat de mai multe fapte de corupție
sursă foto: Adevărul

Darius Vâlcov, colaborator al lui Liviu Dragnea și fost consilier al Vioricăi Dăncilă, pe vremea când aceasta era premier, își așteaptă în luna iulie sentința în două dosare de corupție. Pe 7 iulie urmează să pronunțe sentința Tribunalul Dolj, într-o cauză în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită, iar pe 13 va da verdictul Tribunalul Gorj într-o altă speță, în care lui Vâlcov i se aduc acuzații similare. Darius Vâlcov a fost deja condamnat la opt ani de închisoare într-un al treilea dosar de corupție, dar sentința definitivă va fi pronunțată abia după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene va decide dacă Instanța Supremă este obligată să respecte hotărârea Curții Constituționale completurile de trei judecători. Amicul lui Vâlcov, fostul lider PSD Liviu Dragnea, deja ispășește o condamnare de 3 ani și 6 luni de închisoare, primită în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Recent, Dragnea a aflat că a devenit inculpat în dosarul Tel Drum.

Darius Vâlcov așteaptă, în iulie, sentințele în două dosare de corupție

Luna aceasta, Darius Vâlcov urmează să-și afle sentințele în două dosare instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Pe 7 iulie, Tribunalul Dolj urmează să se pronunțe într-un dosar în care Vâlcov este acuzat că, din funcția de primar al Slatinei, a primit comisioane de la diverși oameni de afaceri în schimbul unor contracte cu primăria pentru izolarea termică a blocurilor, reabilitarea centrului istoric al orașului și extinderea rețelei de apă din județul Olt.

Iar pe 13 iulie, Tribunalul Gorj este așteptat să se pronunțe într-un alt dosar în care fostul consider al lui Dăncilă este acuzat tot de fapte de corupție. În cele două cauze, Darius Vâcov este acuzat că a luat mită 4,3 milioane de lei. Totuși, el are sechestru pe bani și bunuri de 650.000 de lei.

Prin decizia Curții Supreme prin care a fost condamnat la închisoare într-un al treilea dosar, s-a dispus confiscarea de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane de lei. Totuși, verdictul instanței nu e unul definitiv. Potrivit rechizitoriului, numai în acest dosar Vâlcov are sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, deci cu un milion de lei mai mult.

Darius Vâlcov, 8 ani de închisoare într-un dosar de corupție. Decizia nu e definitivă

La începutul anului 2018, Darius Vâlcov a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la opt ani de închisoare.
Acesta e acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era primar al Slatinei.

Instanța a dispus, totodată, confiscarea a 6,2 milioane de lei. Totuși, o decizie definitivă va fi pronunțată abia după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene va decide dacă Instanța Supremă este obligată să respecte hotărârea Curții Constituționale privind constituirea completurilor de trei judecători.

Darius Vâlcov a ajuns consilier pe probleme economice al premierului Dăncilă, deși, la vremea respectivă, era trimis în judecată în două dosare de corupție și era cercetat într-un al treilea. Liviu Dragnea, încă lider PSD atunci, argumentase că Vâlcov este „un om de o valoare rară”, care, chiar dacă are dosare penale, „are dreptul să trăiască şi să se plimbe liber”. De altfel, Vâlcov era considerat ”creierul” programului de guvernare al PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)