Darius Vâlcov, unul dintre oamenii lui Liviu Dragnea și eminența cenușie a programului economic al PSD, a postat pe Facebook un clip care sugerează că #rezist și Forumul Democratic al Germanilor din România sunt organizații naziste. În clip apare și o poză în care președintele Klaus Iohannis are o mustață precum Hitler.
În weekend, Vâlcov a pus pe Facebook fișa medicală personal a unui protestatar din Piața Victoriei, numindu-l „sandilău”. Postarea a fost ștearsă ulterior. Protestatarul a anunțat că-l va da în judecată pe consilier.
Opoziția solicită demisia acestuia.
”Demisia lui Darius Vâlcov, adevăratul prim-ministru al lui Liviu Dragnea, care din poziţia de consilier de stat conduce guvernul României, este obligatorie! Publicarea fişei medicale a unei persoane private şi difuzarea unui videoclip cu acuzaţii naziste la adresa preşedintelui României şi a unor mişcări civice democratice sunt fapte extreme de grave care atentează la viaţa privată a unei persoane, la prestigiul instituţiei prezidenţiale şi la memoria victimelor Holocaustului”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
La începutul lunii februarie 2018, Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, spălare de bani și efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Totodată, Curtea Supremă a dispus confiscarea sumei de 6,2 milioane de lei.