Prima reacţie din PSD după imaginile cu propaganda politică din biserică: Aceasta nu este campanie pentru referendum!

Prima reacţie din PSD după imaginile cu propaganda politică din biserică: Aceasta nu este campanie pentru referendum!
Foto: CâmpinaTV

Liderul grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a oferit o primă reacţie din PSD după imaginile surprinse într-o biserică din Câmpina, unde mai mulţi politicieni, preoţi şi credincioşi au stat la aceeaşi masă pentru a discuta despre referendumul privind familia tradițională.

Suciu a afirmat miercuri că nu a făcut niciodată politică în biserică şi nici măcar în faţa ei.

„Eu provin din Ardeal, este o regiune profund ataşată valorilor creştine. Cred că ştiu că poate exista o paralelă cu ceea ce a apărut astăzi în spaţiul public, o imagine celebră, dar eu nu am făcut niciodată politică în biserică şi nici măcar în faţa ei. Aceasta nu este campanie pentru referendum, noi vom face doar acţiuni de informare a cetăţenilor şi îi vom ruga să se prezinte la vot”, a spus Daniel Suciu, întrebat dacă va face campanie pentru referendum în interiorul bisericii, în cazul în care acest lucru îi va fi solicitat de un preot, potrivit Agerpres.

Grațiela Gavrilescu – ministrul Mediului și președinte ALDE Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu – președinte PNL Prahova, Bogdan Toader – președinte PSD Prahova și președinte al Consiliului Județean, senatorul PSD Emanoil Savin, primarul Câmpinei Horia Tiseanu și viceprimarul Adrian Pițigoi, precum şi primarii din mai multe localități au discutat, într-o biserică din Bănești, județul Prahova, despre despre referendumul privind familia tradițională (Detalii AICI).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`