Suciu, despre Codul Administrativ: Pot înţelege ipoteza că orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul răspunde. Acest lucru este fals

Publicat: 25 06. 2019, 20:57
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, a declarat că prevederile Codului Administrativ nu sunt perfecte, dar acestea vor ajunge în Parlament, iar aleșii vor putea face corecturile pe care le consideră de cuviință. El a menționat, spre exemplu, că una din prevederile interpretate greșit este aceea că aleşii locali nu vor mai răspunde pentru legalitatea actelor administrative.

”Acest act normativ nu este perfect, trebuie să o recunoaştem de la bun început, dar este un act normativ care va ajunge în Parlament şi vor fi făcute corecturile pe care toţi actorii politici le vor considera necesare. (…) Prin Codul Administrativ stabilim proceduri şi termene pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Refuzul numirii de către preşedinte, pentru motive de oportunitate, poate avea loc o singură dată. Termenul primului-ministru pentru propunere este de 5 zile, iar termenul de răspuns al preşedintelui este de 10 zile. Legislaţia actuală nu prevede niciun termen şi stăm a la long, fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectată şi chiar este venită din blocajele apărute”, a declarat Daniel Suciu, potrivit Agerpres.

Vicepremierul s-a mai referit apoi la ”un subiect care a fost interpretat în fel şi chip – că aleşii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunitatea actelor administrative”.

”Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate. Pot înţelege poziţia sindicatelor din administraţie, pot înţelege, până la un anumit punct, ipoteza conform căreia orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul public răspunde. Acest lucru este fals. Niciodată, niciun ales local nu trebuie să oblige un funcţionar public să încalce legea. Funcţionarul public este protejat de o lege specială vizavi de refuzul de a comite un act pe care îl consideră ilegal, în schimb, ştim cu toţii, la nivelul tuturor ministerelor, că există şi funcţionari care refuză să semneze un act administrativ, deşi ştiu că acest lucru este perfect legal. (…) Niciun funcţionar nu este încurajat să încalce legea şi orice funcţionar public trebuie să spună atunci când un şef îi cere încălcarea legii, să îl refuze. Toată lumea răspunde pentru ceea ce face, dar alesul local răspunde de oportunitatea unui act normativ”, a explicat ministrul Daniel Suciu.