Daniel Funeriu: Președintele mi-a propus să vin la Cotroceni pe post de consilier pentru educație și cercetare

Publicat: 20 04. 2012, 21:22

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a vorbit, vineri, la emisiunea „La Taifas cu Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, despre numirea sa în funcția de consilier prezidențial la Departamentul de Cercetare și Educație.
Întrebat dacă președintele Traian Băsescu l-a numit consilier prezidențial pentru a-i oferi „un serviciu”, Daniel Funeriu a declarat: „Dacă e un lucru despre care nu am nicio emoție este problema găsirii unui serviciu. Domnul președinte mi-a propus să vin la Cotroceni pe post de consilier pentru educație și cercetare. Exista acest post și din câte observ, cred că are o utilitate”.

Funeriu a precizat că anterior a ocupat funcție de vicepreședinte al comisiei prezidențiale pe probleme de educație și cercetare.

 „Aceste comisii tematice, comisia prezidențială pe educație, sănătate, pe agricultură, nu ești angajat al președinției, ești expert extern. Când conduceam un laborator de cercetare în Germania, am fost numit vicepreședinte al comisiei prezidențiale, deci aveam o oarecare experiență acolo”, a explicat Funeriu.

Fostul ministru al Educației a mai spus că a aderat la programul președintelui Traian Băsescu pentru că a ajuns la concluzia că acesta are o agendă de modernizare a României.

Eu am observat că președintele Traian Băsescu are o agendă de modernizare a României. Am aderat la această agendă, am considerat că omul, președintele Traian Băsescu are această forță de a duce România înainte, acolo unde vreau eu ca ea să fie, și atunci în mod evident că a fost dorința mea să mă alătur acestui proiect. (…) Mă simt foarte apropiat de modul în care președintele României gândește România, cum trebuie să arate ea”, a mai spus fostul ministru.

Daniel Funeriu, despre numirea sa în funcția de consilier prezidențial

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />