Daniel Funeriu: Cristiana Anghel mi-a cerut o serie de favoruri personale, inclusiv un post pentru fiica sa

Daniel Funeriu: Cristiana Anghel mi-a cerut o serie de favoruri personale, inclusiv un post pentru fiica sa

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat că senatoarea Cristiana Anghel i-a solicitat mai multe favoruri de natură personală, în urmă cu doi ani de zile, după ce a încheiat greva foamei.

„Cu pompă, cu presă, învăţătoarea grevistă vine la minister. Eu am acţionat instituţional, am primit-o pe doamna Anghel care a facut câteva propuneri care nu puteau să fie soluţionate. În aceeaşi discuţie mi-a cerut o serie de lucruri de factură personală. Cerea favoruri care erau dincolo de sfera în care puteam să acţionez. Mi-a spus că dorea o soluţionare cu post pentru fiica ei”, a declarat Funeriu la Naşul Tv.

Funeriu declară că a refuzat-o categoric pe Cristiana Anghel, însă favorurile i-au fost acordate ulterior de guvernarea USL.

„Mi-a cerut în mare ceea ce a obţinut acum. Eu i-am spus foarte clar că obligaţia mea ca ministru este sa rezolv cererile individuale atunci când împotriva cuiva s-a facut un abuz”, a mai spus Funeriu.

Consilierul prezidenţial spune că după ce a refuzat-o pe învăţătoarea grevistă, aceasta i-a trimis mai multe sms-uri în care insista ca ministrul să-i rezolve problemele personale.

UPDATE: Senatoarea Cristiana Anghel neagă afirmaţiile făcute de Daniel Funeriu, într-un drept la replică trimis pe adresa electronică a redacţiei. Prezentăm mai jos poziţia acesteia:

„I-am trimis un mesaj domnului Funeriu si, citandu-l pe cineva drag inimii sale, i-am urat, atat dumnealui, cat si familiei sale, tot atata sanatate, cat adevar spune. Si l-am avertizat ca, in cazul nu va dezminti cele spuse in emisiunea lui Cartianu, il voi actiona in instanta. Pentru calomnie. Ca m-am saturat! Ni se fura pana si pamantul de sub picioare si vinovatul de serviciu este Cristiana Anghel… Doar pentru ca sunt membru PC.
Iarta-ma, Doamne, ca nu mai pot intoarce si celalalt obraz.
PS
Ii cer domnului Funeriu sa faca publice dovezile pe care le invoca.”

Cristiana Anghel i-a cerut favoruri lui Funeriu

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`