Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, este încrezător că PSD va susține proeictul de lege al PNL care oferă posibilitatea președintelui Klaus Iohannis să candideze pentru alegerile parlamentare. Acesta a declarat pentru B1 TV că din perspectivă constituțională există o decizie a curții din 2004 care argumentează dreptul președintelui în funcție de a candida
“Asta vom vedea. Modificarea legii nu poate fi făcută decât cu o majoritate și momentul adevărului va fi momentul în care legea va intra în dezbaterea parlamentară și la vot când vom vedea dacă PSD susține sau nu această modificare. Eu cred că o va susține pentru că din perspectivă constituțională există o decizie a curții din 2004 care argumentează dreptul președintelui în funcție de a candida în contextul în care i se termină mandatul respectiv în contextul în care are posibilitatea opțiunii. Pe de altă parte nu cred că restrângerea dreptului unui candidat altul decât cei care sunt enunțați în constituție și mă refer aici la judecători, procurori, Curte Constituțională, Avocatul Poporului ar fi o chestiune care să suscite probleme de interpretare pentru PSD”.
Întrebat care este motivul pentru care proiectul de lege a fost depus în regim de urgență, Daniel Fenechiu a răspuns:
“Urgența consta în împrejurarea că alegerile vor fi relativ repede și dacă legea ar intra în vigoare după momentul depunerii candidaturilor eficiența ei ar fi peste 20 de ani”.
Cât privește faptul că este vorba despre un proeict de lege de care va beneficia doar o persoană, Daniel Fenechiu consideră că “e mai mult decât nicio persoană”.
„Acordăm un drept. Argumentele noastre au fost explicate, atât de președintele Ciucă, cât și de noi. Experiența președintelui în perspectiva valorificării experienței în diplomația parlamentară, în zona de apărare și în ultimă instanță faptul că decizia este la votanți, la români”.