Daniel Fenechiu, după „licențele literare ale premierului Marcel Ciolacu”: „Opțiunea domniei sale de a face o discuție cu toate partidele nu este o opțiune nedemocratică, deci nu avem o problemă” (VIDEO)

Publicat: 28 06. 2024, 15:56
Foto: Daniel Fenechiu / Facebook

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a comentat declarațiile premierului Marcel Ciolacu, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a spus că „opțiunea domniei sale de a face o discuție cu toate partidele nu este o opțiune nedemocratică, deci nu avem o problemă”.

Daniel Fenechiu, pe B1 TV, despre data alegerilor prezidențiale și declarațiile lui Marcel Ciolacu

Întrebat despre afirmațiile premierului privind „țopăiala pe calendar”, liderul senatorilor PNL a spus: „Acum, vedeți dumneavoastră, eu, venind des și la dumneavoastră, și la alte televiziuni, sunt din ce în ce mai des pus în situația să comenteze licențele literare ale premierului Marcel Ciolacu. Ieri discutam despre «onoarea de pe panouri», astăzi discutăm despre «țopăiala pe calendar». Acum e adevărat că președintele Klaus Iohannis a introdus în vocabularul politic sintagma «țopăială fiscală». Văd că și cei de la PSD sunt ingenioși și o preiau, și o îmbunătățesc”.

„Probabil că vom discuta și de alte tipuri de țopăieli, dar lăsând la o parte aprecierile astea, care fac mai mult sau mai puțin deliciul celor care ar putea să le guste, eu cred că Marcel Ciolacu a procedat corect în momentul în care a spus că își dorește ca stabilitatea să se mențină, că nu vrea să afecteze stabilitatea guvernamentală, iar opțiunea domniei sale de a face o discuție cu toate partidele nu este o opțiune nedemocratică, deci nu avem o problemă care să ne deranjeze”, a adăugat Daniel Fenechiu.

Daniel Fenechiu: Marcel Ciolacu a reținut din discuțiile din martie un singur lucru

Referitor la faptul că liderul PSD i-a acuzat pe liberali că nu și-au ținut cuvântul, Daniel Fenechiu a spus: „Vedeți dumneavoastră, am spus-o și îmi place foarte mult acest exemplu, la Sankt Petersburg, în palatul de vară este tabloul lui Rembrandt, «Întoarcerea fiului risipitor». Privit din poziții diferite, apare și dispare un personaj. Cam așa este și cu cuvântul. Domnul Marcel Ciolacu a reținut din discuțiile care au fost în martie un singur lucru, un anume calendar. L-am votat, absolut (…), cu singura chestiune că eu am spus că acolo s-au discutat mai multe lucruri, care astăzi nu mai sunt de actualitate, ca prim aspect. Al doilea aspect l-am spus că, da, am avut o discuție atunci, însă la un moment dat poți să constați că există o soluție mai bună”.