Daniel Fenechiu, despre prezidențiale: Trebuie să câștige cei mai buni, cei care pot face ceva pentru România. În momentul în care Nicolae Ciucă este în spatele lui Biden și lângă Zelenski, poate că nu e întâmplător (VIDEO)

Daniel Fenechiu, despre prezidențiale: Trebuie să câștige cei mai buni, cei care pot face ceva pentru România. În momentul în care Nicolae Ciucă este în spatele lui Biden și lângă Zelenski, poate că nu e întâmplător (VIDEO)
Foto: Daniel Fenechiu / Facebook

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a vorbit, vineri, în emisiunea Bună, România, moderată de Radu Buzăianu, pe B1 TV, subiectul referitor la alegerile prezidențiale.

Fenechiu a precizat că trebuie să câștige cei mai buni. Senatorul a mai spus că poate nu e întâmplător faptul că Nicolae Ciucă a fost fotografiat în timp ce stătea în spatele lui Joe Biden și lângă Volodimir Zelenski.

„În lumea civilizată se merge foarte mult pe predictibilitate și pe lucrurile care au mers”

Liderul senatorilor PNL a fost întrebat cât de serioasă mai este guvernarea PNL-PSD, dacă de aici încolo vor apărea tot felul de șicane, dat fiind faptul că e posibil ca ambii șefi de partide vor fi contracandidați la prezidențiale.

„Domnul Ciolacu ne-a vorbit în perioada campaniei electorale despre colaborarea competitivă, ne-a vorbit despre faptul că noi putem fi partide de guvernare, putem avea liste comune în anumite locuri, dar în materia alegerilor locale, venim cu cei mai buni candidați, cei mai buni să câștige, noi fiind într-o, evident, polemică, pentru a câștiga cei mai buni. Eu cred că și în materie prezidențială, din competiția asta trebuie să câștige cei mai buni și cei mai buni sunt cei care pot face ceva pentru România, iar în momentul în care Nicolae Ciucă este în spatele lui Biden și lângă Zelenski, poate că nu e întâmplător, poate că demersurile și poziția lui Ciucă vizavi de Ucraina, din perioada când era prim-ministru și ulterior, au jucat un rol foarte important în poziția lui, în poza aia. Pe de altă parte, poate că poziția lui în poza aia este un mesaj și un semnal destul de clar pentru care oamenii ăia îi dau în legătură cu oamenii în care au încredere din România și asta este poziția lor.

Pentru că dacă departamentul de stat, departamentul apărării s-ar fi opus, cu siguranță lucrurile nu ar fi stat așa.

În momentul în care ai un partener care a jucat corect din toate punctele de vedere, care e și militar, care și-a verificat corectitudinea începând de la Fallujah, în Afghanistan, și ulterior până în momentul când este astăzi președintele Senatului, eu cred că în lumea civilizată se merge foarte mult pe predictibilitate și pe lucrurile care au mers”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`