Daniel Fenechiu, despre prezidențiale: Dacă PNL la alegerile locale ia 27%, scorul lui Ciucă în primul tur va fi peste 27% / Nu mă poate convinge nimeni că un elector PNL ar putea să îl voteze pe Geoană (VIDEO)

Daniel Fenechiu, despre prezidențiale: Dacă PNL la alegerile locale ia 27%, scorul lui Ciucă în primul tur va fi peste 27% / Nu mă poate convinge nimeni că un elector PNL ar putea să îl voteze pe Geoană (VIDEO)
Foto: Daniel Fenechiu / Facebook

Scorul obținut de Partidul Național Liberal la alegerile locale înseamnă voturi pentru Nicolae Ciucă, a declarat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, comentând șansele fostului premier de a deveni următorul Președinte al României.

Daniel Fenechiu (PNL), pe B1 TV: Nu mă poate convinge nimeni că un elector PNL ar putea să îl voteze pe Geoană

Liderul senatorilor PNL consideră că simpatizanții partidului nu ar vota cu Mircea Geoană.

„Dacă PNL la alegerile locale ia 27%, scorul lui Ciucă în primul tur va fi peste 27%, pentru că nu poți fi simpatizant PNL și să votezi cu altcineva (…). Nu mă poate nimeni convinge că un elector PNL ar putea să îl voteze pe Geoană. Nu pot crede treaba asta”, a declarat Daniel Fenechiu.

Întrebat de ce crede acest lucru, având în vedere că pare că Mircea Geoană „s-a cam dezlipit de PSD”, Daniel Fenechiu a adăugat: „Nu te poți dezlipi de PSD (…). Geoană conduce în aceste sondaje pentru că s-a inoculat ideea că PNL-PSD vor avea candidat comun, pentru că PSD a spus că își dorește candidatul lor, și PNL a spus că nu va susține un candidat de la PSD, și atunci Geoană, ca un om care s-a rupt de PSD și a ajuns la NATO așa, ca independent, ca tehnocrat, ar fi candidatul comun și foarte mulți ar intra în jocul acesta. Eh, e o glumă”.

Daniel Fenechiu: Ciucă va fi viitorul Președinte al României

Daniel Fenechiu s-a arătat încrezător că liderul PNL va câștiga alegerile prezidențiale.

„Eu vă spun următorul lucru. Am fost în mai multe județe, în mai multe activități ale Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal e în spatele lui Ciucă. Scorul de la locale al Partidului Național Liberal înseamnă voturi pentru Ciucă. Eu vă asigur că Ciucă va fi în turul 2, Ciucă va fi viitorul Președinte al României”, a mai spus liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`