Daniel Constantin: Ruptura cu PNL s-a produs pentru că nu am susținut ”lupta împotriva numirii lui Kovesi la DNA”

Daniel Constantin: Ruptura cu PNL s-a produs pentru că nu am susținut ”lupta împotriva numirii lui Kovesi la DNA”

Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a vorbit joi seară despre ruptura din ACD, motivând că aceasta a survenit deoarece nu a susținut lupta președintelui PNL, Crin Antonescu, față de numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA.

„Nu-mi doresc să amplific un conflict cu Crin Antonescu, decența îmi spune că nu trebuie să-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal. Săptămâna trecută eram pentru domnul Antonescu președinte, acum sunt subordonatul domnului Ponta”, a spus Daniel Constantin la Digi24.

„Domnul Antonescu probabil că voia să fiu alături de dânsul în lupta împotriva numirii doamnei Kovesi la DNA. I-am explicat că nu am atribuții, din punct de vedere al președintelui PC, să mă exprim public cu privire la numirea unui procuror și probabil că lucrul acesta nu a fost pe placul lui Crin Antonescu”, a punctat Daniel Constantin.

Cu toate acestea, el a spus că e foarte bine ca USL să continue ca alianță și ca foștii parteneri să se înțeleagă bine la nivel guvernamental.

Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că nu mai are nimic de menționat despre relația PNL – PC deoarece această relație nu mai există. De asemenea, șeful liberalilor l-a atacat pe Daniel Constantin, spunând că este doar un subordonat al lui Ponta. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)