Daniel Constantin, prim-vicepreședintele Pro România, a declarat miercuri că decizia Guvernului de a reduce TVA de la 9%, la 5%, în cazul produselor agricole tradiționale „este o măsură foarte bună, de apreciat”, potrivit Agerpres.
„Orice măsură de relaxare fiscală este foarte bună. Sprijinirea unui sector de nişă aşa cum este sectorul de produse bio, dar şi sectorul de produse tradiţionale, la fel, este de apreciat”, a spus Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.
În plus, prim-vicepreședintele Pro România consideră că TVA ar trebui redusă la 5% pentru toate produsele.
„Eu cred că acum trebuie să facem pasul doi, de la 9% ar trebui să scădem TVA-ul la 5% pentru toate produsele, aşa că eu consider acest pas ca un pas premergător scăderii TVA-ului pentru toate produsele la 5%. Sper să se întâmple asta”, a afirmat Daniel Constantin.