Daniel Constantin (PNL): “Singurul partid cu care PSD poate face guvernarea în momentul de față este PNL”

Publicat: 27 09. 2024, 21:44
Foto: Facebook @ Daniel Constantin

Deputatul PNL Daniel Constantin a declarat în emisiunea Actualitatea cu Tudor Mușat că scandalul candidaturii lui Iohannis la parlamentare, scenariu infirmat în cele din urma de șeful statului, a generat o criză de încredere în interiorul coaliției:

“Cred că pe temele importante își vor vorbi pentru că PNL și domnul Ciucă au dat dovadă de responsabilitate de fiecare dată, și în momente de pandemie, și în momente de criza pe care am avut-o și o avem încă în Ucraina.

Evident că este un moment care a zdruncinat foarte mult încrederea în cele două partide și între liderii celor două partide, așa cum domnul Ciucă a zis acum câteva zile, și astăzi în ședința Biroului Politic Național.

Exista o înțelegere pe care domnul Ciolacu din câte nu spune domnul Ciucă nua  respectat-o. Aici eu cred că este o chestiune de încredere pe care domnul Ciolacu probabil că a pierdut-o și în fața celorlalți competitori sau în fața celorlalți potențiali parteneri de guvernare”.

Daniel Constantin a mai precizat că toate atacurile din zilele acestea indică faptul că PSD prin această atitudine rămâne izolat.

“Singurul partid cu care poate face guvernarea în momentul de față este PNL. Nu cred că își doresc să facă o guvernare cu AUR, nu este bine pentru România. Alte partide cum este USR-ul nu și-au manifestat vreodată încrederea de a face guvern cu PSD”.