Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat, marți, că în cadrul coalițeie de guvernare nu a avut loc vreo discuție cu privire la o eventuală remaniere a Guvernului, informează Agerpres.
„Sunt de trei ani și jumătate la pupitrul acesta și nu m-ați văzut niciodată criticând sau făcând vreo referire la vreun coleg de-al meu. Cred că, dacă sunt probleme, trebuie să le discutăm în interiorul partidului sau în interiorul Guvernului. Vă mărturisesc însă că nu am auzit vreo discuție, nu s-a provocat niciun fel de discuție în coaliție, până acum, vizavi de o eventuală remaniere guvernamentală”, a declarat Daniel Constantin.
În ceea ce privește declarația liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia a existat o discuție cu Victor Ponta despre necesitatea unor schimbări în Guvern, Constantin a precizat că până acum nu s-a impus o astfel de discuție.