Daniel Constantin aruncă BOMBA: Nici în PSD nu sunt toți de acord cu suspendarea lui Klaus Iohannis
Preşedintele executiv al Pro România Daniel Constantin susține că nu va fi niciodată de acord cu suspendarea președintelui Klaus Iohannis și afirmă că și în rândul PSD sunt persoane care se opun acestui demers.
„Nu am discutat în interiorul partidului această posibilitate (despre eventuala suspendare a preşedintelui – n.r.), eu voiam să vă spun în nume personal că eu nu cred că se va propune suspendarea preşedintelui, cred că şi Liviu Dragnea îşi va da seama că nu are o majoritate nici măcar în PSD pentru chestiunea asta, un argument în plus este acela că Tăriceanu, cu siguranţă, nu va fi de acord cu suspendarea, cum nu a fost de acord nici în urmă cu un an şi jumătate. Dacă se va pune problema, repet, nu cred că se va pune, eu, personal, sigur că nu voi fi de acord. Noi în Pro România nu impunem decizii, ne sfătuim şi de cele mai multe ori avem cam aceeaşi opinie. Eu, personal, nu o să fiu niciodată de acord cu suspendarea. Cred că e mai importantă, mai ales în această perioadă, stabilitatea, cel puţin în zona Preşedinţiei, dacă în altă parte nu prea mai putem vorbi de stabilitate”, a declarat Daniel Constantin, pentru Agerpres.
Liderul Pro România este de părere că membrii coaliției de la guvernare nu vor merge până la capăt cu suspendarea lui Klaus Iohannis.
„Nu vor merge până la capăt, eu cred că e doar o ameninţare voalată, asta nu înseamnă că nu e o temă sau o obsesie pentru aşa ceva şi ar dori-o foarte tare, numai că nu există o majoritate şi atunci nu te duci la război ştiind că pierzi din start. De asta cred că nu vor propune până la urmă suspendarea preşedintelui. Eu ştiu că nici în PSD nu sunt toţi de acord cu suspendarea, am colaborat mult cu ei şi ştiu foarte bine cum gândesc mulţi de acolo. Există într-adevăr un grup, probabil, dur, la nivelul conducerii PSD, care ar fi de acord cu această chestiune, dar văzând că nu au majoritate, nici măcar în propriul partid, cum vă imaginaţi că vor propune aşa ceva public?”, a mai precizat Daniel Constantin.