Daniel Constantin, întrebat dacă e posibil să se rupă coaliția PSD-PNL: Nu cred. Cu siguranță, la nivel național, această alianță va continua. Ea este una care funcționează (VIDEO)

Daniel Constantin, întrebat dacă e posibil să se rupă coaliția PSD-PNL: Nu cred. Cu siguranță, la nivel național, această alianță va continua. Ea este una care funcționează (VIDEO)
Foto: Facebook @ Daniel Constantin

Deputatul PNL, Daniel Constantin, a fost întrebat în emisiunea Bună, România, moderată de Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, dacă e posibil să se rupă coaliția PSD-PNL în acest an ori vor merge cu PSD-ul până la final.

„Nu cred. (…) Cu siguranță, la nivel național, această alianță va continua și ea este una care funcționează. Nu același lucru pot să spun și în teritoriu. Eu sunt acum președinte interimar la Teleorman și acolo nu sunt de acord cu niște practici, pe care eu le credeam uitate la parteneri, dar sunt cazuri izolate și vom discuta despre acestea cu fiecare în parte.

Eu vorbesc de obiceiuri pe care le au anumiți oameni politici, inclusiv de la PSD. Și aici mă refer la PSD Teleorman”, a spus fostul ministru.

„Dacă PNL va avea un vot puternic, va impune în continuare cota unică”

Daniel Constantin a fost întrebat ce părere are despre obiceiurile economice ale PSD-ului.

“Din punct de vedere economic, diferențierea este foarte clară și a fost și o dezbatere în spațiul public legată de menținerea cotei unice sau introducerea cotei progresive. Și aici cred că asta face diferența. Până la urmă, cei care vor alege sunt cetățenii.

Dacă Partidul Național Liberal va avea un vot puternic, va impune în continuare cota unică. Dacă Partidul Social Democrat va avea întâietate și va avea un vot mai amplu pe ceea ce înseamnă programul politic în care vor introduce cota progresivă, atunci cu siguranță ne vom întoarce la un astfel de sistem, care, din punctul nostru de vedere, nu este productiv pentru economia României”, a mai adăugat deputatul PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`