Daniel Constantin: Facem eforturi să-l înțelegem pe Crin Antonescu. Să trateze PC cu respectul cuvenit unui partener

Daniel Constantin: Facem eforturi să-l înțelegem pe Crin Antonescu. Să trateze PC cu respectul cuvenit unui partener
Foto: B1 TV

Președintele PC, Daniel Constantin, a afirmat, luni, că strategia lui Crin Antonescu este profund greșită, iar Partidul Conservator face eforturi pentru a-i înțelege ieșirile și acuzele la adresa partidului. 

Acesta a adăugat că își dorește ca liderul PNL „să iasă din spirala confruntării și să trateze Partidul Conservator cu respectul cuvenit unui partener”.

„Este regretabil că se încearcă acumularea de capital politic prin declaraţii îndreptate împotriva partenerilor din USL. În calitate de preşedinte al Partidului Conservator consider că singura soluţie certă de creştere politică pentru USL sau pentru lideri ai USL este focalizarea pe agenda cetăţeanului şi pe obiectivele asumate de USL în plan guvernamental”, afirmă Daniel Constantin, potrivit Mediafax.

„Cred că tărie că strategia domnului Antonescu e profund greșită. Dacă dânsul nu mai dorește să fie susținut de PC, nu putem face nimic fără voința dumnealui. Facem eforturi să-l înțelegem pe Crin Antonescu.  Dumneavoastră ați înțeles ceva? Eu nu am înțeles, să fiu sincer. Erau lucruri care s-au spus, dar facem eforturi cu toții să îl înțelegem pe domnul Crin Antonescu. Din păcate, în ultimul timp am văzut că sunt abordări mai mult la adresa partenerilor: am văzut că domnul Ponta este parșivel, eu sunt subordonat, domnul Voiculescu este nerușinat, parcă, nu am văzut nicio catalogare la adresa președintelui Băsescu”, a spus Daniel Constantin. Personal îmi doresc ca domnul Antonescu să iasă din spirala confruntării şi să trateze Partidul Conservator cu respectul cuvenit unui partener care a sprijinit permanent şi fără ezitări obiectivele asumate de USL”, a adăugat Daniel Constantin.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că preşedintele PC, Daniel Constantin, a devenit „doar un subordonat” al lui Victor Ponta, motiv pentru care nu a avut un dialog cu liderul PC, el liberalul invocând absenţa unei poziţii din partea lui Constantin în criza din USL legată de procurori. (Detalii AICI)

Daniel Constantin, despre atacurile venite din partea lui Crin Antonescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)