Membrii Biroului Executiv al ALDE au decis excluderea din partid a lui Daniel Constantin, fost co-președinte al formațiunii politice.
”A existat propunerea ca Biroul Politic Executiv să ceară Delegaţiei Permanente excluderea domnului Daniel Constantin pentru acţiunile în justiţie îndreptate împotriva partidului şi pentru declaraţiile publice făcute. S-a votat această propunere. Eu nu am votat. Colegii mei au votat şi această propunere va fi înaintată Delegaţiei Permanente, care va avea loc săptămâna viitoare, joi”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.
Totodată, Tăriceanu, rămas unicul șef, le-a cerut celor care au semnat, alături de Daniel Constantin, acţiunile în justiţie împotriva partidului să le retragă până săptămâna viitoare. De asemenea, el i-a avertizat pe toţi că nici el şi nici colegii săi nu sunt dispuşi ”să încaseze toate prostiile” care sunt spuse la adresa lor.
”Dacă îşi retrag semnăturile atunci putem în continuare să ne vedem de drum împreună, dacă nu fiecare îşi alege drumul pe care crede că trebuie să meargă şi este mai bine”, a spus Tăriceanu.