PNL nu va fi de acord cu scăderea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi, a declarat deputatul liberal Daniel Constantin, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Întrebat despre declarațiile lui Marcel Ciolacu privire la necesitatea unor discuții pentru luarea unei decizii, deputatul PNL a spus: „Asta e o discuție foarte interesantă și eu cred că această chemare la dialog este făcută pentru a împărți nemulțumirea oamenilor. Nu avem ce să discutăm pe chestiunea asta, s-au discutat lucrurile de foarte mult timp. Partidul Național Liberal a avut dintotdeauna și a accentuat această chestiune la fiecare proiect de buget, la fiecare discuție pe reforma fiscală, și anume faptul că nu va fi de acord cu scăderea pragului”.
„Dacă ne uităm în jalonul 206, la care se face referire, și aici cred că cei care cunosc îmi dau dreptate, acolo nu se vorbește, cum spuneau alți colegi de la PSD, de un prag de 88.500 sau nu știu cât spuneau, acolo se spune de reducerea graduală din trimestrul I 2023 până în trimestrul IV 2024. Ne-am trezit în trimestrul IV, după un an și jumătate de guvernare, să spunem, domne`, stați un pic că trebuie să negociem cu partenerii… Domne`, în alte situații nu v-ați consultat. Când ați stabilit un comisar european, când au fost alte lucruri, ați luat decizii”, a continuat Daniel Constantin.
„În momentul de față, știind că noi avem o linie roșie pe această chestiune cu microîntreprinderile, eu cred că e datoria Guvernului să vină cu soluții, să negocieze cu Comisia Europeană astfel încât să respecte un lucru pe care noi l-am stabilit prin programul de guvernare, și anume că nu reducem pragul de la 500.000 de euro”, a mai spus liberalul.