Daniel Constantin, despre conflictele dintre PSD și PNL: „Există, totuși, o responsabilitate pe care o avem în actul de guvernare” (VIDEO)

Daniel Constantin, despre conflictele dintre PSD și PNL: Există, totuși, o responsabilitate pe care o avem în actul de guvernare (VIDEO)
Foto: Facebook @ Daniel Constantin

Deputatul PNL, Daniel Constantin, a comentat într-o intervenție în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, pe B1 TV, declarația lui Ionuț Stroe, cu privire la conflictul dintre PSD și PNL. “Sunt episoade care au trecut”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Daniel Constantin a precizat că în ciuda tuturor conflictelor, important e că în Guvern se întâmplă lucruri bune.

„Când e ceva rău, e de vină Boloș. Când e ceva bun, a propus altcineva din Guvern”

“Ionuț Stroe a spus că, dincolo de conflictele care au fost, într-adevăr, evidente în ultimul timp, au fost și conflicte ideologice, și conflicte politice, chiar jigniri, unele dintre ele, dacă stăm să ne uităm la Congresul PSD, există totuși o responsabilitate pe care o avem în actul de guvernare. Și în Guvern, slavă Domnului, până la momentul de față, nu sunt conflicte, cel puțin nu majore, au mai fost. De multe ori am văzut cum este pus la punct domnul Boloș că nu face bine anumite lucruri, n-am auzit acum din partea reprezentanților PSD să spună că a făcut bine cu această ordonanță prin care venim cu amnistia fiscală pentru anumite lucruri. Deci când e ceva rău, e de vină domnul Boloș. Când e ceva bun, a propus altcineva din Guvern. Mă rog, trecem peste chestiunea asta”, a spus Daniel Constantin.

„Important e că se întâmplă anumite lucruri, cum s-a întâmplat și cu neimpozitarea pensiilor”

“Important e că se întâmplă anumite lucruri, cum s-a întâmplat și cu neimpozitarea pensiilor până la 3.000 de lei. A fost o măsură, care a trecut de Senat, a PNL, a încercat acum premierul, PSD-ul să vină să spună ‘propunem chestiunea asta rapid’. Nu s-a putut constituțional pentru că nu aveai voie să vii cu o ordonanță atâta timp cât aveai un proiect în Parlament. Și iată că astăzi l-am trecut în Parlament. Deci dincolo de încercarea de a capitaliza într-o parte sau alta lucruri care, câteodată, se transformă în conflicte, este adevărat, în Guvern lucrurile se întâmplă și asta e bine”, a mai adăugat fostul ministru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`