Daniel Constantin, despre condamnarea lui Voiculescu: Este o dramă. Uman, sunt alături de el
Preşedintele PC, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, a calificat condamnarea preşedintelui fondator al partidului, Dan Voiculescu, drept „o dramă” care i se întâmplă „unui om cu iniţiative benefice pentru România”.
El a completat că din punct de vedere „uman” este alături de acesta.
„Este un moment dificil şi o dramă care i se întâmplă unui om care a avut iniţiative benefice pentru România de-a lungul timpului şi a reuşit să pună pe picioare companii solide, care au generat mii de locuri de muncă, contribuind semnificativ la bugetul public. Uman, sunt alături de dl. Voiculescu. Ştiu că are puterea să depăşească acest moment”, a declarat Daniel Constantin, pentru Mediafax.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Voiculescu a fost condamnat pentru spălare de bani.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus şi confiscarea sediilor posturilor Antena şi grupului de firme Grivco, precum şi a penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.