Daniel Constantin crede că ruperea USL este posibilă în condițiile în care PNL nu dă dovadă de flexibilitate

Daniel Constantin crede că ruperea USL este posibilă în condițiile în care PNL nu dă dovadă de flexibilitate

Președintele PC, Daniel Constantin, a vorbit recent despre șansele ca USL să mai aibă viitor, precizând că o rupere a Uniunii este posibilă în cazul în care liberalii nu dau dovadă de flexibilitate.

Acesta a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că există dorință ca USL-ul să continue, dar a precizat că șansele scad cu fiecare ieșire publică și fiecare set de declarații din partea lui Crin Antonescu. 

”ÎAm multe lucruri să-i reproşez domnului Antonescu, îmi reproşez şi mie în această relaţie, dar acum e momentul să trecem peste ele pentru că reproşurile nu ajută cu nimic în conducerea unui Guvern şi a unei alianţe. Le păstrez pentru mine şi pentru viitor. Domnul Antonescu are, din păcate, schimbări destul de bruşte de atitudine sau de decizii. Pe măsură ce domnul Antonescu iese zi de zi, şansele (ca ruptura USL să fie evitată n.r.) scad proportional. În condiţiile în care nu există niciun fel de flexibilitate din partea PNL, este foarte greu”, a răspuns acesta la o întrebare privind o eventuală ruptură a USL.

Vorbind despre USD, Daniel Constantin a mărturisit că s-a coagulat și o echipă guvernamentală în jurul președintelui PSD.

”Eu văd un viitor foarte bun, e format dintr-o echipă, e o chestiune care s-a format natural. Sunt convins că va funcţiona foarte bine. Cred că oamenii vor aprecia pentru că în această formulă guvernăm. Dacă domnul Antonescu nu-şi mai doreşte USL, cu siguranţă USD va continua”, a mai spus liderul conservator.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)