Daniel Breaz (PNL): “Am văzut declarațiile pe care le-a făcut Călin Georgescu. Între dânsul și Elena Lasconi, opțiunea mea este doamna Lasconi” (VIDEO)
Daniel Breaz (PNL) a spus în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, cu cine va vota în turul doi la prezidențiale.
Breaz a menționat că România a avut un parcurs proeuropean în ultimii 35 de ani și că este important să continuăm pe acest drum.
„Da, o să merg la vot”, a spus Daniel Breaz.
„Între dânsul și doamna Lasconi, opțiunea mea este doamna Lasconi”
Întrebat de ce va vota cu Elena Lasconi, Breaz a spus:
„Pentru că este un candidat pro-european. România, în ultimii 35 de ani, și-a creat un drum pro-european și trebuie să mergem pe acest drum.
Am văzut declarațiile pe care le-a făcut domnul Călin Georgescu. Între dânsul și doamna Lasconi, opțiunea mea este doamna Lasconi”.