Daniel Băluță: Bucureștiul este foarte greu de administrat. Activitatea primarilor de sector trebuie coordonată de cel general. Orașul să aibă un singur dirijor, dar care să valorizeze întreaga formulă de primari (VIDEO)

Publicat: 04 06. 2024, 21:35
Actualizat: 04 06. 2024, 21:35
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD) / captură video B1 TV

Bucureștiul este un oraș foarte greu de administrat, iar activitatea primarilor de sector trebuie coordonată de primarul general, a explicat Daniel Băluță, primar al Sectorului 4 și candidat pentru un nu mandat, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Daniel Băluță (PSD), pe B1 TV: Activitatea primarilor de sector trebuie coordonată de cel general

Primarul Sectorului 4 a explicat că Bucureștiul este un oraș „foarte greu de administrat”.

„Este foarte mare păcat să nu valorizăm forța pe care primarii de sector o au. Bucureștiul e un oraș foarte greu. Activitatea lor trebuie coordonată de primarul general. Atâta timp cât există o strategie de dezvoltare, aceasta este dincolo de culoarea politică, dincolo de ceea ce înseamnă stânga, de ceea ce înseamnă dreapta”, a declarat Daniel Băluță.

„Primarii de sector, tocmai pentru că orașul este foarte greu de administrat, au un rol nu important, ci foarte important, în măsura în care sunt puși în valoare de primarul general. Asta, dacă vreți, face diferența și nu am mai avea această discuție, dacă sunt prea mulți sau prea puțini bani la sectoare, dacă mecanismul este corect sau incorect la sectoare”, a adăugat social-democratul.

Daniel Băluță: Orașul trebuie să aibă un singur dirijor, dar care să valorizeze întreaga formulă de primari

„Știți că orice orchestră are un dirijor. Acest oraș, este normal și este firesc, trebuie să aibă un singur dirijor, numai că el trebuie să valorizeze întreaga formulă de primari de sector, pentru că asta este singura șansă de dezvoltare a acestui oraș”, a continuat primarul Daniel Băluță al Sectorului 4.