Ce se întâmplă cu SALARIILE românilor: Premierul Dăncilă a făcut ANUNȚUL

Publicat: 03 05. 2018, 10:14

Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că majorările salariale din Educaţie şi Sănătate nu vor genera un colaps economic, deoarece toate măsurile adoptate de Guvernul pe care îl conduce sunt sustenabile. Declarația a fost făcută în contextul în care inflația a ajuns la 5%, indicele ROBOR doboară recorduri zi după zi, iar specialiștii vin previziuni sumbre.

”Salariile în sistemul sanitar au crescut. Faţă de 2016 nu avem salarii care să nu fi crescut. Mai mult, la 1 martie anul acesta, salariile medicilor au crescut cu procente cuprinse între 75% şi 125%. Am văzut că sunt probleme, probleme legate de sporuri, în mare parte, şi de aceea am solicitat o întâlnire cu toţi managerii de spitale, pentru a identifica unde sunt problemele, de ce natură sunt aceste probleme, dacă avem soluţii pentru aceste probleme. (…) Una dintre măsurile care ar putea detensiona situaţia cu spitalele e cea referitoare la plata suplimentară pentru activitatea de gardă, care să fie scoasă din anvelopa de 30% sporuri”, a declarat Viorica Dăncilă, la RTV, potrivit ZF.

Întrebată dacă majorările de salarii din sistemul bugetar vor genera un colaps economic, Dăncilă a răspuns: ”Nu. Am subliniat acest lucru. Am subliniat de fiecare dată (…) că tot ce am făcut până acum este sustenabil”.