Toni Greblă, despre vizita în SUA efectuată de Dăncilă cu mai mulţi miniştri: ‘Nu vor putea semna acordurile din cauza blocajului din Guvern’

Publicat: 18 09. 2019, 12:36
Foto: Facebook / Toni Grebla

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că prin blocajul creat prin refuzul de a numi noii miniştri a făcut imposibilă semnarea de noi acorduri în timpul vizitei pe care Viorica Dăncilă o va efectua în Statele Unite şi în care va fi însoţită de mai mulţi miniştri.

„Urmează să fie efectuată o vizită programată de mult timp în SUA, cu acorduri importante, pe care ministrul titular e în imposibilitate să le semneze. Niciun alt demnitar nu are abilitatea să semneze niciun act în afara ministrului care nu există la cele trei ministere. Avem azi consultări cu Guvernul polonez. Suntem în imposibilitatea de a semna acorduri, ne lipsesc miniştrii titulari”, a declarat Toni Greblă, chiar în faţa judecătorilor CCR, la susţinerea punctelor de vedere în urma sesizării Vioricăi Dăncilă privind un conflict juridic între Guvern şi Klaus Iohannis.

Curtea Constituţională ar putea lua miercuri o decizie privind sesizare de conflict juridic de natură constituţională făcută de premierul Viorica Dăncilă după ce preşedintele Iohannis a refuzat numirea de miniştri interimari ca urmare a ieşirii ALDE de la guvernare.

Viorica Dăncilă merge în SUA pentru a participa la o întâlnire cu oamenii de afaceri din New York, organizată de Camera de Comerț Româno-Americană. În această deplasare, premierul Viorica Dăncilă va fi însoțită de ministrul de Finanțe și numărul 2 în PSD, Eugen Teodorovici, și de ministrul de Externe, Ramona Mănescu, care a ales să rămână în Guvern și să plece din ALDE motivând că are proiecte importante de dus la capăt.

Conform unui anunț al Camerei de Comerț Româno-Americană, cei trei vor vorbi pe 27 septembrie la un eveniment privind „oportunitățile de business în România” ale investitorilor americani.