Dan Voiculescu vrea o nouă suspendare pentru Traian Băsescu: S-ar putea desfășura în octombrie sau noiembrie

Publicat: 30 08. 2012, 10:43
Foto: evz.ro

Nici nu s-a reîntors bine Traian Băsescu la Cotroceni, că cei din USL deja se gândesc la demararea unei noi proceduri de suspendare a acestuia. Astfel, președintele fondator al PC, Dan Voiculescu a declarat pentru Agerpres că o nouă suspendare a președintelui este posibilă și chiar legitimă.

„Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constitutie permite fără nicio problemă declanșarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, daca se va mai iniția o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”
, a spus liderul conservator.

Ideea cum că Băsescu a fost demis de cei care au votat împotriva lui la referendum este împărtășită și de acesta, care susține că întoarcerea președintelui la Cotroceni reprezintă o anomalie, care „va fi curând îndepărtată”.

„În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Așadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eșec al democrației. Eu cred că aceasta anomalie va fi curând îndepărtată. Eu nu cred că ne permitem să sfidăm democrația. Românii s-au săturat de ezitări. Avem nevoie de respectarea cu fermitate a voinței națiunii’‘, a fost de părere Voiculescu.

De asemenea, liderul PC susține că președintele Traian Băsescu este „foarte speriat” și acest lucru îl face „agresiv”.

„Nu cred că se mai poate schimba. El caută tot timpul motive de scandal, iar dacă nu le găsește, le inventează. Acum este foarte speriat, știe cât de fragilă este poziția sa. Iar frica îl face și mai agresiv, îl predispune la abuzuri mai mari. Cred că eu sunt printre primii vizați și sunt convins că în următoarea perioadă vor apârea din nou atacuri susținute de propaganda președintelui. Însă, veți vedea, va încerca cu orice mijloace să destabilizeze USL, să reia guvernarea, să organizeze alegerile”,
a mai spus Dan Voiculescu.