Dan Voiculescu, ATAC DUR la adresa lui Dacian Cioloș: Singura ta foame este de putere. Tu știi că demult nu mai simți românește

Publicat: 18 08. 2018, 19:55

Dan Voiculescu îl acuză pe Dacian Cioloș că se folosește de violențele din 10 august pentru a câștiga capital politic și îl întreabă în numele cui își permite să vorbească.

”În numele tinerilor care s-au uitat cu speranță la “guvernul tău de tehnocrați”, nevoiți fiind să lase părinți, familie și țară pentru a avea o pâine mai bună peste hotare? Vorbești în numele studenților eminenți care nu își găsesc locul aici, în țara asta frumoasă, să pună umărul la reconstrucția ei? Ce ai făcut tu ca Ministru al Agriculturii în afară de a mai arunca o mână de pământ pe sărăcia pe care ai lăsat-o în urma ta? Ce ai făcut tu ca Prim Ministru în afară de a dezamăgi un popor întreg ce și-a pus speranțele în capacitățile și verticalitatea ta? Cum simți românește când vezi că și tu ai contribuit la sărăcia neamului tău?”, l-a întrebat Voiculescu pe Cioloș, într-un articol pe blogul său.

Voiculescu îl acuză pe Cioloș că se folosește de violențele din 10 august și manipulează toată țara doar pentru a-și astâmpăra foamea de putere: ”Iar acum, cu foarte multă îndrăzneală, te folosești de evenimentele triste din 10 august prin care a trecut România pentru a încerca să manipulezi o țară întreagă cu singurul scop ascuns de a-ți stăpâni foamea. Doar că foamea ta este diferită față de foamea oamenilor pe care încerci să îi manipulezi, singura ta foame este de putere. Da, este ușor să arunci cu pietre în alții, Domnule Cioloș, dar când faci un exercițiu de sinceritate, tu știi că demult nu mai simți românește. Poate nu ai făcut-o niciodată”.

”Păcat, Domnule Cioloș, binele dumneavoastră și al celor care stau în spatele dumneavoastră este răul unui popor care s-a uitat cu speranță la dumneavoastră atunci când v-a creditat”, a mai scris Dan Voiculescu.

Dacian Cioloş îi ceruse Vioricăi Dăncilă să demisioneze din funcția de prim-ministru, pentru ca ”situaţia tensionată în care se găseşte societatea românească“ să se calmeze şi pentru ca românii să-şi recapete demnitatea.