Biroul Politic Național al PNL a validat, în ședința de miercuri, candidatura lui Dan Vîlceanu la postul de ministru al Finanțelor cu 47 de voturi „pentru” și unul singur „împotrivă”, exprimat de Ludovic Orban, liderul liberalilor.
Dan Vîlceanu este președintele PNL Gorj și îl susține pe Florin Cîțu în competiția pentru șefia PNL.
Înaintea ședinței, președintele PNL a explicat că nu va face o altă propunere, dar că și-ar fi dorit să fie nominalizată o persoană susținută atât de el, cât și de premierul Florin Cîțu.
„Eu n-am refuzat să convoc Biroul Politic Național, singurul lucru pe care l-am cerut a fost o discuție cu premierul pe tema candidatului pentru că dorința mea era să susținem de comun acord un candidat, atât premierul, cât și eu, ca președinte al Partidului Național Liberal. Oricum aș fi convocat Biroul Politic Național până la urmă pentru că pe data de 23 august expiră interimatul premierului în fruntea Ministerului Finanțelor și eu sunt un om care respectă Constituția, respectă legile, respectă statutul. Asta e o bazaconie cu faptul că eu am refuzat să convoc Biroul Politic Național”, spunea Ludovic Orban.