Dan Vîlceanu: PNL ar trebui să pună presiune pentru demisiile lui Firea și Budăi. Dacă v-aș spune ce ar trebui să spun eu acum din punctajul partidului, sunt convins că v-ați închina (VIDEO)

Publicat: 11 07. 2023, 18:52
Deputatul Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL și fost ministru de Finanțe. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Deputatul Dan Vîlceanu, fostul secretar general al PNL, a ironizat punctajul partidului său în cazul azilelor groazei, marți, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și s-a arătat de părere că PNL ar trebui „să pună presiune” pentru a fi înlăturați miniștrii Familiei și Muncii, Gabriela Firea și Marius Budăi.

Dan Vîlceanu (PNL), pe B1 TV: Dacă v-aș spune ce ar trebui să spun eu acum din punctajul partidului, sunt convins că v-ați închina

Fostul secretar general al PNL consideră că liberalii ar trebui „să pună presiune” pentru demiterea Gabrielei Firea și a lui Marius Budăi din Guvern.

„Domnul Bode nu mai poate să își dea demisia din ministru că nu mai e ministru, domnul Ciucă nu mai poate să își dea demisia din premier că nu mai e premier, dar, pe de altă parte, pot să facă altceva domnul Bode și domnul Ciucă, să se ducă la Marcel Ciolacu și să îi spună, domnule, știi ceva, ce s-a întâmplat în aceste cămine este abominabil, iar noi, PNL, nu putem să mai stăm lângă voi în condițiile în care nu vă asumați responsabilitatea și să vedem demisiile doamnei Firea și domnului Budăi, pentru că pur și simplu ne puneți în situația de parcă am fi de acord cu ce faceți”, a declarat Dan Vîlceanu.

„Trebuie să ne aducem aminte că există responsabilitate politică și, atunci când vorbim de responsabilitate politică, pe de o parte, PSD trebuie să înțeleagă să își retragă acești doi miniștri și, pe de altă parte, PNL trebuie să pună presiune pentru ca acest lucru să se întâmple”, a continuat el.

Cât despre faptul că PNL nu prea a comunicat pe acest subiect, deputatul liberal a dezvăluit: „Dacă v-aș spune ce ar trebui să spun eu acum din punctajul, din mesajele pe care le dă partidul, sigur v-ați închina, sunt convins că v-ați închina (…). Eu acum trebuia să vă spun în felul următor: este un lucru foarte grav ce s-a întâmplat, trebuie să avem grijă să nu se mai întâmple și altădată, trebuie întărită transparența în instituții… asta după ce domnul Budăi n-a mai făcut transparență în Ministerul Muncii. Eu ar fi trebuit să vă spun cum trebuie să întărim transparența”.