Dan Vîlceanu, ministrul de Finanțe și unul dintre principalii susținători ai premierului Florin Cîțu în cursa pentru șefia PNL, l-a acuzat pe Ludovic Orban, contracandidatul lui Cîțu, că a ridicat un zid în partid. Acesta a precizat că „a fost o campanie lungă şi dură” și că a văzut, în vizitele sale prin țară, ce au făcut ambele echipe.
„Dle Orban, nu veniţi acum să le cereţi susţinătorilor dvs să respecte pentru că asta i-aţi învăţat toată campania! Nu veniţi acum la microfon să cereţi să nu strige demisia propriului Guvern, pentru că asta aţi făcut în Parlament, aţi fost alături de cei care au vrut să dea jos Guvernul”, a declarat Dan Vîlceanu.
Reacția vine după ce Florin Cîțu a fost huiduit aproape tot discursul său. La un moment dat, Ludovic Orban a făcut apel la susținătorii săi să-l lase pe premier să-și termine cuvântarea. „Dle preşedinte, nu am nevoie de susţinere!”, i-a replica Cîțu.
„Dle Orban, aţi ridicat un zid în PNL şi acum, la congres, vă cer: dărâmaţi zidul din PNL!”, a continuat Vîlceanu.
Ministrul i-a îndemnat apoi pe liberali să privească spre români: „Putem să ne bălăcărim cât vrem la congresul ăsta, românilor nu le va fi mai bine. Haideţi să ne uităm la români. Avem un guvern care poate să facă bine românilor, a demonstrat-o deja”.