Dan Șova: În 30 de minute am fost declarat suspect. Am imunitate, nu am sesizat să fugă lumea de mine în mall, să se sperie de mine în stația de tramvai (VIDEO)

Publicat: 03 12. 2015, 10:44
Foto: Captură video

Senatorul Dan Șova a ținut joi un discurs în fața colegilor săi parlamentari unde a încercat să plede pentru nevinovăția sa.

Însă, în ciuda faptului că în luna februarie a cerut parlamentarilor să voteze împotriva cererii, iar ruga i-a fost ascultată, de această dată, Șova a precizat că „nu vă spun cum să votați. Să votati conform conștiinței, așa cum scrie la regulament și la Constituție”.

Senatorul a vorbit despre dosarul său și se întreba „de ce am fost adus cu mandat la DNA. Pe mandat scrie că e motivat de dorința de a nu lua legătura cu cei din dosar, oameni cu care nu am vorbit de cinci ani, și cu ceilalți doi aveam interdicție în celălalt dosar”.

„În 30 de minute am fost declarat suspect, inculpat. În alte 30 de minute mi s-a cerut arestare”, a subliniat Șova.

„Mi se pare interesant. Am venit în februarie în fața dumneavoastă și am solicitat să votați împotriva cererii de arestare. E important pentru plen să știe că niciuna din acuzațiile pentru care mi s-a cerut arestarea în februarie nu am fost trimis în judecată. Sunt unul dintre puținii oameni din Senat cu o experiență de 20 de ani de experiență juridică. Există o modă să vorbești despre renunțarea la imunitate. Stimați colegi, simpla discuție despre renunțarea la imunitate ne face de râs în Europa. Imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică. Nu am sesizat să fugă lumea de mine în mall, să se sperie lumea de mine în stația de tramvai. Nu știu de ce reprezint un pericol public”, a spus senatorul.

„Citesc despre mine și dosar în presă și vă informez oficial că eu am primit dosarul ieri de la DNA. Una e să ai transparența de a spune că îl acuzăm pe Șova de trafic de influență, alta e ca în documentul trimis către Senat și ajunge la presă să scrii despre un om față de care ai o bănuială că a comis o infracțiune toate lucrurile rele despre el”, a adăugat acesta.

Despre dosare, Șova a precizat că „în afară de faptul că sunt copy-paste, sunt niște pagini în care scrie că sunt un pericol infracțional, cum pot să perpetuez infracțiuni”.

Dan Șova: În 30 de minute am fost declarat suspect. Am imunitate, nu am sesizat să fugă lumea de mine în mall, să se sperie de mine în stația de tramvai

#DIRECT_ONE_7bvyf0#